Învăţăminte trase după trecerea puhoaielor de apă

Specialişti mai mult sau mai puţin avizaţi au început să lanseze fel şi fel de păreri şi ipoteze privind cauzele care au provocat inundaţii catastrofale în Vâlcea şi în celelalte judeţe din ţară deşi lucrurile sunt cât se poate de limpezi, demonstrate cu argumente ştiinţifice. În primul rând, ruperile devastatoare de nori sunt o consecinţă clară a schimbărilor climatice. Consiliul Mondial privind Clima a avertizat încă de la începutul acestui secol că temperaturile medii globale au înregistrat în ultima sută de ani o creştere de 0,60C şi că în perspectiva apropiată va urca la 0,740C. Suntem deja într-o tranziţie accelerată spre o climă tot mai caldă marcată de agravarea secetei pe mari regiuni, dar şi de precipitaţii în exces, devastatoare. Fiecare dintre manifestările meteorologice deviante exercită, după cum am simţit pe pielea noastră în iulie şi în toată jumătatea primă a acestui an, efecte deosebit de grave asupra unor comunităţi locale. Modificările climatice au devenit probleme îngrijorătoare pentru întreaga planetă şi tocmai de aceea lucrurile trebuie privite şi analizate la nivel global. În plan local, însă, trebuie să recunoaştem că şi noi avem propria parte de contribuţie la dezastrele hidrologice. Suficient să amintim în acest sens iureşul bezmetic şi parcă scăpat de sub control al defrişărilor de păduri. Pagubele produse pe această cale fondului forestier din România sunt clar exprimate de defrişarea a 400.000 ha, iar pierderile se ridică la valoarea a 8 milioane euro. Mai mult ca niciodată, la ultimele ploi ne-am confruntat cu viituri rapide şi scurgeri torenţiale de pe versanţi care, pe lângă efectele devastatoare imediate, au accelerat şi eroziunile de suprafaţă şi de adâncime, cu consecinţele cunoscute asupra cursurilor de ape şi, implicit, a satelor din vecinătatea acestora, mai ales din zonele montane. Carpaţii României se întind pe 74.000 km pătraţi reprezentând peste 31% din teritoriul ţării. Aici trăieşte aproximativ 16% din populaţie masată în 825 de localităţi. Avem, deci, uriaşe obligaţii să reevaluăm importanţa munţilor fie şi numai dacă ne raportăm la efectele în aceste zone ale schimbărilor climatice şi demografice. Primul şi poate cel mai important pas pe care trebuie să-l facem este să ne racordăm neîntârziat la conceptul european „mai mult spaţiu pentru râuri”. În aceeaşi ordine a priorităţilor trebuie să se regăsească strategia de management al inundaţiilor pe termen mediu şi lung care necesită revizuiri şi îmbunătăţiri desprinse din evenimentele lunii iulie. Mă refer, în principal, la realizarea unor lucrări structurale de apărare împotriva torenţilor şi viiturilor din care să nu lipsească digurile, polderele (acumulările succesive în cazul căderilor mari de precipitaţii). Aceste poldere, după părerea mea, sunt şi mai avantajoase, şi mai ieftine dacă le luăm prin comparaţie cu digurile pe care n-o să le construim de-a lungul şi de-a latul ca nişte ziduri chinezeşti. Următorul pas trebuie făcut spre reconsiderarea râurilor prin regularizare, reprofilări de albii, consolidări de maluri şi numai după aceea îndiguiri. Legat de acest aspect le propun primarilor şi-i rog să nu mai elibereze în viitor autorizaţii de construcţii locuinţe fără un aviz din partea instituţiilor de gospodărire a apelor.
În sfârşit, dar deloc în ultimul rând, trebuie pus urgent în mişcare un management forestier durabil pentru toate pădurile, indiferent de situaţia lor patrimonială, publică sau privată. Să nu mai ignorăm rolul lor protector extrem de important în stabilitatea solului, temperarea precipitaţiilor şi retenţia apelor. Poate că a sosit momentul când să ne gândim mult mai serios la preluarea în administrare – atenţie, nu în proprietate! – de către ROMSILVA şi a pădurilor particulare distruse ori lipsite de aplicarea normelor minimale de amenajare şi îngrijire silvică.
Dr.ing. ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea