Întovărășirea politică a domnilor Antonescu și Ponta

Neegalatul Tudor Arghezi, despre care George Călinescu spunea că este un poet care „se coboară cu toate armele liricei în cronică”, lăudându-i performanțele pamfletare, ridiculizează într-o scriere încuscrirea în opoziție a politicienilor Take Ionescu și Filipescu, ambii animați nu doar de o viguroasă iubire de națiune, ci și de o de nedezlipit prietenie. Cele două personaje păreau să concorde în tot și toate, dar mai ales în iubirea care-i lega, ceea ce s-a arătat curând a fi tocmai pe dos. N-am putut, regăsind acest text, într-o descindere a mea, din păcate din ce în ce mai rară, prin bibliotecă, să nu fac legătura cu prietenia până dincolo de mormânt a domnilor Antonescu și Ponta, pusă nu doar la îndoială azi, la așa de puțină vreme de la proclamarea ei pe toate scenele și-n toate parcurile politice, pe unde cei doi s-au plimbat la braț, ci contrazisă violent de o realitate pe dos. Cei doi se înjură printre dinți sau explicit, nu ca mine firește, care într-o clipă de descumpănire i-am trimis de unde ne tragem toți, ci mai parșiv, cu o diplomație otrăvită. Domnii Ponta și Antonescu pot fi predați la școală, ca lecție de demagogie, pe stadionul larg, ca o intrare de stabiliment, a politicii dâmbovițene. Mi s-a părut că domnul Băsescu, eficient și caricatural, reunind cu o vioiciune bezmetică bucăți disparate ale agitației românești pe care le lipește și le face bici, e unic. E unic în felul său, dar lingoarea se ia. Mai puțin eficiența și folosul personal. Augusta persoană a domnului Băsescu, hrănită pecuniar abundent de douăzeci și ceva de ani, dovadă că un biet lefegiu la stat a ajuns milionar și moșier, se prezintă în continuare teafără, protejată, cum scria cineva, de platoșa unei îndelung exersate nesimțiri. Domnul Băsescu nu roșește, nu tresare, nu are crampe sufletești. Ieri a confiscat fotoliul ministerial al doamnei Câmpeanu, un nou ministru liberal pe care-l răstignește de la Cotroceni, pe motiv că ar avea soțul un bolnav închipuit. Dovezile, mai mult decât grăitoare, sunt că omul a trecut și trece prin toate nenorocirile vârstei și destinului, iar aparența unei vieți cât de cât normale e întreținută cu caznă de copii și familie. Mă îndoiesc că personajul nedezlipit din Deal ar încerca un junghi sufletesc dacă, documentându-se atent, ar afla că soțul ministresei e un sfert de om căruia îi e întreținută iluzia că e om întreg. Toate astea desenează un portret cu desăvârșire imoral, ranchiunos, interesat să lovească și să măture cu tot ceea ce i se pare a-i sta împotrivă. Dacă nu-i stă împotrivă, iar mistificarea unei drame îi e de folos, o face fără să clipească.

Aseară și nu doar aseară l-am auzit pe personajul priponit în Deal, că Ponta și Antonescu, accent mai ales pe primul din motive care nu-l servesc pe al doilea, mint. M-am uitat pe o colecție de declarații de prietenie înamorată aflate în arhiva AMPress, făcute în timp de cei doi și la alte declarații scrâșnite, de dată recentă, vizându-se reciproc, ale acelorași frați întru propășire națională. Da, mint. Au mințit ieri sau mint doar azi, împinși de nevoi politice sau și de nerozii personale? Nu l-au egalat încă pe Băsescu, dar mint. Ori câte un pic, ori otova. Se mint între ei, dar fiindcă suntem luați ca public partener, mă simt la rândul meu mințit. Și, mărturisesc, în postura asta, nu mă simt confortabil. Revenind la pamfletul arghezian, așa e, prieteniile de la politic la politic, ca de la om la om, nu durează iar când sfârșesc, o fac urât.