
„Întâi am introdus reţeaua de apă, apoi am asfaltat”
• declară primarul Costea de la Lungeşti
Din 2012, de la preluarea mandatului de primar al comunei Lungeşti, Tiberiu Costea a fost preocupat de realizarea sistemului de alimentare cu apă. Până în acest moment s-au realizat trei kilometri de reţea în satele Gănţulei şi Lungeşti, de-a lungul unor drumuri de interes local care, ulterior, au fost asfaltate. „Am insistat ca lucrurile să se deruleze în ordinea aceasta! Întâi introducerea conductei de apă în subteran, apoi reabilitarea drumurilor… De ce să muncim de două ori, să stricăm căile de acces? Avem asigurate materialele pentru încă trei kilometri de reţea, lucrările urmând a se relua în luna martie. Spre bucuria mea, suntem «la zi» cu plata către constructor, dar aşteptăm în continuare finanţare de la Ministerul Dezvoltării pentru continuarea şi finalizarea alimentării cu apă”, afirmă edilul liberal Costea.