Încotro ne îndreptăm!? PESTE JUMĂTATE din candidații la Titularizare au obținut note sub șapte!
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea ne-au anunțat că, zilele trecute, au fost publicate rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2022. Pentru județul Vâlcea, înainte de soluționarea contestațiilor, statistic vorbind, rezultatele obținute de candidații care au dorit catedre sunt următoarele:
• rata notelor minimum 7,00 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 48,78% (199 candidați);
• procentul notelor între 5,00 și 6,99 este de 35,58% (137 de candidaţi);
• procentul notelor între 1,00 și 4,99 este de 17,41% (71 de candidați);
• doar doi candidaţi au obținut nota 10,00, iar 197 candidați au obținut note între 7,00 și 9,99.
Părinții elevilor care își pun întrebări despre calitățile profesionale ale celor doreau să ajungă în postura de a le preda copiilor lor în calitate de cadre didactice titulare trebuie să remarce faptul că peste jumătate din candidați (aproximativ 52%) au obținut note sub șapte! Asta ca să nu mai spunem că unul din șase candidați (aproximativ 17% din total) a fost notat cu mai puțin de 5,00!
• Material realizat cu Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea