În urmă cu puțin timp, CARAMBOL ÎN BUJORENI. Femeie din Ucraina, la volanul uneia dintre mașini
Marți după-amiaza, în jurul orei 16.35, polițiștii rutieri vâlceni ne-au anunțat că se intervine la locul producerii unui accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane.
„Din primele date se pare că ar fi vorba de o coliziune între un autocamion și două autoturisme, produsă pe DN 7, în localitatea Bujoreni. În urma impactului a rezultat rănirea a trei persoane, ele urmând să fie transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier”, ne-au anunțat polițiștii vâlceni.
În jurul orei 16.35, traficul pe DN 7 (comuna Bujoreni) în zona producerii accidentului rutier era blocat total.
Vom reveni cu informații!
______________________________________________________________________________________________________
UPDATE
În accident au fost implicate un autocamion și două autoturisme din care unul înmatriculat în Ucraina. La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județeană Vâlcea, din care unul cu medic. Autocamionul transporta scutece pampers.
„În autoturismul cu număr de Ucraina se afla o persoană de sex feminin, cu cetățenie ucrainiană. Ea a fost evaluată de un echipaj SAJ, după ce a suferit leziuni minore. Persoana nu a solicitat îngrijiri medicale, dar a solicitat cazare pentru un interval de șase ore până la reluarea deplasării către destinația finală Bulgaria. Alte cinci victime de naționalitate română au fost evaluate, trei dintre acestea necesitând transportul la spital. Traficul rutier a fost reluat în jurul orei 17.20”, ne-au anunțat pompierii vâlceni.
Sursă foto: ISU Vâlcea
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea și ISU Vâlcea