În premieră, elevii claselor a IV-a, evaluați național


Miercuri și joi, elevii claselor a IV-a au testat, pentru prima dată, pe pielea lor, ce înseamnă o evaluare națională. Pe data de 28 mai, în premieră, au fost testați la Limba română, iar ieri, 29 mai, la Matematică. Astăzi, vor fi testați copiii de clasa a IV-a, la proba de Limba maternă. Testele au fost pe două numere, astfel încât elevii care au stat doi într-o bancă să nu aibă aceleași subiecte. Rezultatele nu vor fi trecute în catalog, ci doar se va face o analiză privind pregătirea, în acest moment, al elevilor. Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al IȘJ Vâlcea, Isabella Ioniță, subiectele au fost de nivel mediu și s-a ținut cont de programa de la clasă. Totul a durat 60 de minute. Pe data de 2 iunie, elevii de clasa a II-a vor susține scris/citit la Limba română, pe 3 iunie, la Limba maternă, pe 4 iunie, la Matematică, în timp ce, pe 5 iunie, vine rândul elevilor de clasa a IV-a, ce vor avea testare la Limbă și comunicare, iar pe  6 iunie, la Matematică și Științele naturii.