In Memoriam Constantin MATEESCU


S-a stins din viață, duminică, 15 august 2021, la ora 7.30, în București, scriitorul de notorietate Constantin Mateescu.
Prozatorul și eseistul Constantin Mateescu s-a născut pe 31 ianuarie 1929, în Râmnicu Vâlcea. Urmează Școala „Take Ionescu” și Liceul „Alexandru Lahovary” din orașul natal, iar din 1947 devine student. După absolvirea facultății a slujit cu pasiune școala românească, fiind profesor, câteva decenii, în capitala țării.
Constantin Mateescu debutează, ca scriitor, cu proză în paginile revistei „Flacăra”. A mai colaborat și la alte reviste românești ale vremii, dar și la unele de peste hotare, anume „Innostrannaia literatura” (Moscova) și „Indian Literature” (New Delhi). În 1966, publică primul volum, o culegere de schițe și povestiri, cu titlul „Rochia cu anemone”. A urmat apariția altor volume, formând o operă vastă, ce cuprinde aproape toate genurile literare. A publicat peste 50 de volume de povestiri, romane, eseu, teatru, jurnale, memorialistică și critică literară.
Personalitatea scriitorului de origine vâlceană a fost definitiv fixată în literatura română contemporană. Înzestrat cu o manieră proprie a scrisului, în cărţile sale se împletesc, armonios, fantezia cu precizia în tratarea subiectelor din viaţă. Epic de valoare, Constantin Mateescu s-a remarcat prin romane şi povestiri scrise cu un talent covârşitor, într-o tehnică remarcabilă. A înzestrat literatura noastră cu opere admirabil construite, cu un pitoresc specific. Proza sa are vigoare, personajele sunt reale, cu extensiunea caracterelor ca în viaţa de toate zilele.
Excelează în genul românesc şi în proza memorialistică. Iată titlurile care îmi vin acum în minte: „Auroaica”, „Zborul de probă”, „Umbrele timpului”, „Noaptea și ziua”, „Toamna, păsările…”, „Fantezie pentru trompeta solo”, „După-amiaza unui faun”, „Câinele andaluz”, „Autoportret cu bască”, „Bal la Casa Ofiţerilor”, „Walhalla”, „Fumul bunicului”, „Plecarea generalului”. Sunt mii de pagini de valoare certă, il capo d’opera, în care personalitatea artistică a autorului se defineşte în mod excepţional.
Constantin Mateescu a înfăptuit un act de dreptate integrând în scrisul naţional Râmnicul, pe care Nicolae Iorga îl numea „capitala tiparului românesc”. Oraşul de la poalele Capelei figurează ca personaj principal în opera sa de o profundă frumuseţe. El stăpâneşte de la înălţimea unor pagini nemuritoare o poziţie greu de ameninţat de alte lucrări care vor mai veni. Râmnicul rămâne leagănul copilăriei autorului, al adolescenţei şi tuturor dorurilor, locul de întâlnire al cărţilor sale cu cititorii. Râmnicul Vâlcea merita ca un condei de o asemenea anvergură să fie imortalizat întru veşnicia memoriei sale. Orașului natal Râmnicu Vâlcea i-a dedicat mai multe scrieri, unele de ficțiune, dar și lucrări de evocare documentară: „Memoria Râmnicului” (1979), „Râmnicul de odinioară” (1993), „Râmnicul, Râmnicul…” (1994), „Cartea Râmnicului” (1999), „Râmnicul uitat” (2003).
Pentru aceste volume a fost distins cu titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Râmnicu Vâlcea. A fost distins cu două premii ale Asociației Scriitorilor din Craiova și a fost nominalizat la Premiul Academiei Române pentru romanul „Autoportret cu bască”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Constantin Mateescu lasă moştenire şi câteva mii de pagini de Jurnal, scrise după însemnări (aproape) zilnice, timp de peste o jumătate de secol. În cinci tomuri de „Jurnal”, în alte două care le urmează – „Jurnal în libertate” şi „Jurnal de tranziţie” – autorul păstrează şi valorifică întâmplările din viaţă aşa cum au fost, nu le trunchiază după vreme şi oameni, nici nu transformă ghimpele în floare… El scrie fără să coloreze viaţa.
„Drumul spre Alaska” (volum publicat în 2009) este o altă dovadă de excelență din multele sale volume de proză. Cuvântul său scris întregește permanenta sa iubire generoasă legată de structura sufletului cititorului.
Constantin Mateescu, prieten și coleg drag, cu puțini ani în urmă mi-a întregit colecţia de suflet a bibliotecii cu această carte cu un autograf prețios: „Lui Ioan Barbu, cu preţuire şi prietenia de totdeauna”. Cartea sa m-a zguduit, când am citit-o. Mai cu seamă când te afunzi în intimitatea povestirilor care o alcătuiesc.
Proza lui Constantin Mateescu este de o valoare incontestabilă. E scrisă cu talent, include desfăşurarea vieţii în tot complexul ei, urmărită atent de autor, scrupulos şi obiectiv.
Prin trecerea sa la cele veșnice, cultura scrisă românească pierde unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani.
În numele membrilor colectivului de redacție al cotidianului „Curierul de Vâlcea” – condoleanțe familiei, colegilor, prietenilor și tuturor celor care l-au prețuit și stimat!
Dumnezeu să-i ocrotească sufletul și să-l odihnească în pace!
Ioan BARBU