În Liga a II-a se simte gustul vacanţei! Meciurile din ultima etapă nu mai au miză
• Damila Măciuca – FC Argeş Piteşti
• Luceafărul Oradea – CSM Râmnicu Vâlcea
Sezonul 2012/2013 din liga secundă va rămâne cu siguranţă unul istoric pentru fotbalul vâlcean, fiind primul în care două echipe din judeţul nostru au evoluat simultan la acest nivel, una dintre ele (Damila Măciuca) luptându-se până în penultima etapă pentru promovarea în Liga I. Însă, pe lângă această performanţă remarcabilă a „sportului rege” vâlcean, nu trebuie uitat faptul că ediţia care tocmai se încheie a suferit mari schimbări pe parcursul său, nu mai puţin de trei formaţii retrăgându-se din cauza problemelor financiare (FC Timişoara, Voinţa Sibiu şi Unirea Alba Iulia). Astfel, cum înaintea ultimei runde se ştiu deja numele echipelor care au promovat matematic în Liga I (Corona Braşov şi ACS Poli Timişoara), rămânând doar o singură necunoscută la retrogradare (care dintre FC Maramureş Baia Mare şi FC Olt Slatina va evolua din sezonul viitor în Liga a III-a), meciurile din cadrul său sunt aproape lipsite de miză.
Niculescu: „Ne dorim o victorie în faţa proprilor suporteri”
În astfel de situaţii se află şi cele două formaţii din judeţul nostru, atât Damila cât şi CSM urmând să dispute partide al căror deznodământ nu este prea important pentru nici una dintre părţile implicate. Totuşi, luptător cum îl ştim, antrenorul Damilei, fostul atacant dinamovist Claudiu Niculescu, anunţă că fotbaliştii săi vor fi foarte concentraţi la ultima partidă din actualul sezon, care se va disputa astăzi, cu începere de la ora 18.00, pe stadionul din Drăgăşani: „Meciul cu FC Argeş îl vom trata foarte serios şi vrem să obţinem un succes pe care să îl dedicăm suporterilor noştri, în ultima etapă a acestui sezon. Ne dorim o victorie de palmares în faţa unei foste campioane a României”. Din câte se pare, la fel ca şi în penultima rundă, atunci când au pierdut cu 0-6 în faţa celor de la FC Olt Slatina, argeşenii vor aborda partida de la Drăgăşani cu echipa de juniori, iar o victorie de moral a Damilei, după ratarea promovării, este destul de probabilă.
Pelici: „Noi jucăm toate meciurile pe teren”
Şi antrenorul celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, Alexandru Pelici, a anunţat că elevii săi vor trata cu seriozitate meciul din ultima etapă, de pe terenul bihorenilor de la Luceafărul Oradea, ţintind, la fel ca şi Niculescu, o victorie: „Am mai spus şi declar în continuare acelaşi lucru. În acest retur, de când am venit eu la echipă, toate meciurile s-au jucat pe teren, nu am avut înţelegeri cu nimeni. La fel se va întâmpla şi în ultima etapă, atunci când vom merge să câştigăm la Oradea”.
Programul ultimei runde
Miercuri, 5 iunie, ora 18.00:
Damila Măciuca – FC Argeş Piteşti
ACS Poli Timişoara – FC Bihor Oradea
Luceafărul Oradea – CSM Râmnicu Vâlcea
CS Mioveni – FC Maramureş Baia Mare
FC Olt Slatina – FCM Târgu Mureş
Corona Braşov şi UTA Arad vor sta
Clasament
# Echipă M V E Î Glv. P
1.Corona Braşov 24 14 6 4 41-22 48
2.Poli Timişoara 23 12 8 3 38-18 44
3.Damila Măciuca 23 12 5 6 32-21 41
4.UTA Arad 24 11 7 6 29-17 40
5.FC Bihor Oradea 23 8 8 9 34-30 32
6.FCM Tg. Mureş 23 9 5 9 30-29 32
7.FC Argeş Piteşti 23 9 4 10 33-34 31
8.CSM Rm. Vâlcea 23 9 4 10 25-27 31
9.CS Mioveni 23 6 11 6 26-23 29
10.Luceafărul Oradea 23 6 8 9 24-30 26
11.FC Maramureş 23 5 8 10 21-35 23
12.FC Olt Slatina 23 4 10 9 27-28 22
13.Unirea Alba Iulia 23 3 2 18 12-55 11
14.Voinţa Sibiu 0 0 0 0 0-0 0
15.FC Timişoara 0 0 0 0 0-0 0
*locurile 1-2 promovează în Liga I, iar 12-15 retrogradează în Liga a III-a