În jurul lumii, pentru a doua oară

18. Vladivostoc, „stăpânește estul” sau poarta Rusiei la Pacific

VLADIVOSTOC este poarta Rusiei la Pacific și stația finală a transiberianului, lung de 9.288 km. După o zi și o noapte foarte agitată pe Marea Japoniei, am ajuns în Vladivostoc, situat strategic în îngustul golf ce desparte orașul în două, o limbă îngustă de pământ numită și Cornul de aur, alungindu-se paralel cu malul asiatic. Deși există dovezi arheologice că regiunea fusese populată încă din antichitate de chinezi și chiar de japonezi, rușii au pretenția că au fost primii aici, unde ridică primul fort, în anul 1860, pe care îl numesc, în traducere, „stăpânește estul”. Mai târziu, aici se va instala baza militară a flotei din Pacific, în acest fel oraşul devenind unul închis, care nu putea fi vizitat nici măcar de ruşi, până în 1990, sub stăpânirea sovietică. După aceea, orașul va avea deschidere spre lume, dezvoltându-se negoțul cu celelalte ţări asiatice, în special cu China şi Japonia. Din punct de vedere turistic, Vkadivostocul este rar vizitat, vasul Amadea ancorând în acest port pentru prima dată, fiind al treilea vapor de croazieră care l-a vizitat în acest an. De Vladivostoc aparţine şi o insuliță, Russki, impor­tan­tă din punct de vedere economic, este legată de Vladivostoc printr-un pod.

Portul, situat central, oferă posibilitatea unei plimbări comode la toate punctele interesante ale oraşului. Vizavi de port este clădirea vestitei gări, stație terminus a celei mai lungi căi ferate din lume, ce leagă Vladivostocul de Moscova, traversând 7 fusuri orare. Gara, construită în 1912, este o clădire albă, stil neoclasic rus, care la marginea peronului are un obelisc cu inscripţia: 9.288 km până la Moscova. În faţa gării se află statura lui Lenin, rămasă încă intactă. Clădirile principale din oraș, în majoritate sunt renovate, dar au fost construite în stil neoclasic european; fiecare nu depășește patru sau cinci etaje, cu frumoase faţade cu stucaturi ce se întind de-a lungul principalelor artere: străzile Aleuskaya şi Svetlanskaya, paralele malurilor golfului. Printre importantele clădiri sunt, de menţionat, casa gri, construită în 1939, în stil stalinist, cu statuete pe cornișe, care simbolizează victoria socialismului. Mai sunt blocurile de locuinţe pentru mai marii armatei şi cele pentru muncitori. În apropiere se mai află clădirea impozantă a marinei şi vestitul magazin GUM, aparţinând reţelei fondate în 1864 de negustorii germani Kunst şi Albers. Puţin mai departe vizităm casa elegantă în care s-a născut Yul Brynner, în 1920, dintr-o familie bogată de negustori. Monumentul lui Serghei Lazo îl prezintă pe ofiţerul care, în timpul războiului ruso-japonez, din 1920, va fi luat prizonier şi ars în cuptorul unei locomotive. În biserica Sfânta Maria şi în capela de pe faleza, primele biserici ortodoxe pe care le-am întâlnit în această călătorie, ne-am rugat şi am aprins câte o lumânare pentru cei dragi, care nu mai sunt în viață. La malul mării, într-o piațetă, se afla un complex de monumente dedicate eroilor căzuţi în cel de al doilea război mondial; aici arde o flacără veșnică. Tot în amintirea sângeroaselor lupte este si expunerea, pe mal, a submarinului U 56, aflat în misiune în cel de al doilea război mondial. La chei este vasul Krasny Vympel, unul din primele crucișătoare ale flotei Pacificului. Într-o piață, vizavi de magazinul GUM, este un complex gigant cu trei motive statuare dedicate evenimentelor sângeroase legate de revoluţia din Rusia. Pe peretele unei vechi case este o placă de bronz cu chipul țarului Nicolae, ultimul țar al Rusiei, o vază cu trandafiri roşii, mereu proaspeți, ca şi multe steme regale pe fațade, o prezență vie în sufletele ruşilor. La capătul străzii Svetlanskaya se poate vizita, pe o colină, biserica luterană, din cărămidă roşie, cu turnuri înalte şi turle argintii. Lângă biserică este un funicular ce duce pe platforma unei coline; aici este cuibul vulturilor, de unde se poate vedea Vladivostocul în ansamblul său, cele două poduri suspendate, în construcție, unul care traversează Cornul de aur, iar celalalt care duce spre insula Russki, poduri care se vor finaliza pana în luna mai, când aici va avea loc Conferinţa APEC. Tot de aici se poate vedea şi clădirea congreselor, ridicată pe aceeaşi insulă.

Reveniţi în centru, unde admirăm şi clădirea modernă, destul de înaltă, a administraţiei, elegantă, construită în stil neoclasic, precum și hotelul Versailles. Vizităm Muzeul de istorie Arseniev şi zona pietonală Millionka, fostul cartier al negustorilor bogaţi cu magazine şi case cu un etaj, care conduc în golful Amur, încărcat cu yachturi şi bărci, toate trase pe mal, golful fiind total îngheţat. Este un fel de loc de promenadă, pe care am putut-o admira şi noi. Pe malul golfului se află un cinematograf şi statuia amiralului şi cercetătorului Makarov.

După 8 ore de mers intensiv am încheiat, pe o vreme însorită, dar foarte friguroasă, vizita în acest oraş în care trăiesc 800.000 de locuitori, pravoslavnici cu frica lui Dumnezeu în suflete, mândrii pentru trecutul lor. Ne-am simţit cumva nedreptăţiţi că, în ţara noastră, „micii şi ingraţii” conducători caută să ascundă adevăratul nostru trecut istoric. Cu o crasă nesimţire au scos de pe drapelul României stema cu vulturi şi coroana ce simboliza legătura naţiunii cu puterea cerească, simbol pe care alte ţări foste comuniste, chiar Rusia, nu au făcut-o. Chiar în Vladivostoc, în țara ghețurilor, simbolurile țarismului se păstrează cu sfințenie. Mai trebuie să reamintim cât de penibil ne-am simţit în Ambon, când pe Gongul păcii, unde erau arborate toate drapelele lumii, alături de golașul nostru drapel flutura mândru cel al Republicii Moldova, în mijloc având stema Marelui Ștefan cel Sfânt. Pentru noi a fost o plăcută şi chiar educativă și vizita în acest oraş, care, datorită poziţiei sale, e asemuit cu Istanbulul sau cu San Francisco. O curiozitate: deși circulaţia automobilelor este, ca şi la noi, pe dreapta benzii, 99% din maşini au volanul pe dreapta şi asta fiindcă Vladivostocul este piaţa second hand a Japoniei, pentru că prețul automobilelor care se vând aici este foarte mic. Şi, în final, o scurtă poveste, interesantă, legată de transiberian. Pe 17 martie 1938, s-a născut cel ce va deveni cel mai mare balerin al lumii, Rudolf Nurejew. În acea zi, mama sa, gravidă, era în drum spre soţul ei, soldat al armatei roşii staţionat în Vladivostoc. Marele balerin a văzut lumina zilei în acest tren, în zona lacului Baical.