În jurul lumii, pentru a doua oară

14. Taiwan sau Formosa – insula frumoasă

Face parte dintre „Tigrii” Asiei, alături de Hongkong, Singapur şi Seul.

Din 1949, Taiwanul este socotit loco­mo­tiva Chinei sau, mai prozaic, boul de tras la jug al acesteia. Taiwanul este o insulă de mă­rimea Elveţiei, cu o populaţie de 23 de mili­oane locuitori, 84% taiwanezi, 14 % chi­nezi continentali şi 2% băştinaşi. Insula a fost descoperită de portughezi în 1590 şi bo­tezată, datorită frumuseţii ei, Ilha For­mo­sa. Va deveni provincie chineză după 1886. Trei lanțuri muntoase o străbat, între care cel mai înalt munte de 3.952 metri. Mai întâlnim aici trecători spectaculoase, râuri tumultoase, câmpii roditoare, frumoase așezări omenești si deosebite lăcașuri de cult. Toate acestea fac din Taiwan un țel turistic perfect.

Spaniolii vor fi alungaţi de olandezi, care, la rândul lor vor păți la fel din partea man­ciurienilor. Aceștia, în 1683, fondează aici provincia Fuki. În 1886, va deveni pro­vin­cie chineză, căzând în stăpânirea japo­ne­zilor, în 1895, după războiul chino-japo­nez. În urma celui de al doilea război mon­dial, Taiwanul revine (în 1945) la China. În 1949, comuniştii vor prelua puterea, vor declara Republica China, după ce aşa-zişii duşmani ai poporului, adică oamenii de şti­in­ţă, politicienii, medicii, profesorii etc., aptoximativ 20.000, vor fi lichidați. Generalul Chiang Kai-shek, împreună cu 2 milioane de sim­pa­tizanţi ai Kominternului, se vor retrage în Taiwan. Deşi de mai multe ori s-a încercat ocuparea insulei sau, prin forță, o apropiere de ţara mamă, situată la 160 km depărtare, nu s-a reuşit până în prezent, populaţia taiwaneză refuzând categoric acest lucru.

Am debarcat în cel de al doilea, ca importanță, oraş situat în sud, la Kaohsiung. Este, în același timp, şi unul din cele mai importante porturi din Asia, în care pot acos­ta simultan 38 de vapoare de mare tonaj. Este, totodată, și un mare centru industrial, cu rafinării de petrol, construcţii navale, cu o puternică industrie electronică sau chimică, de construcţii de maşini industriale, cu fa­brici de ciment. Orașul are 1,6 milioane locui­tori. Am fost primiţi cu cântece şi dan­suri pe un chei chiar în centrul oraşului, unde am debarcat.

În Kaohsing, am vizitat Tuntex Sky Tower, un zgârie nori înalt de 350 m, de pe plat­forma de la etajul 75 având o pers­pec­tivă asupra oraşului. Din păcate, în ziua în care am sosit noi era ceață, ceea ce a di­mi­nuat mult vizibilitatea. Holy Rosary Cathe­dral este o impozantă şi masivă clădire, cu o cupolă piramidală şi turnuleţe, fiind situată la marginea răului ce străbate oraşul, Love River. Am mai vizitat templul Confucius şi altele două foarte interesante, al dragonului şi tigrului, aflate alături, având fiecare mai multe etaje, ca două turnuri octogonale, în faţa cărora se întind un dragon şi un tigru, precum şi pagodele de primăvară şi toamnă şi o statuie multicoloră a împăratului ceru­rilor. Oraşul este modern, cu multă verdea­ţă, cu străzi late, cu autostrăzi şi parcuri, la care se adaugă şi frumusețile a două râuri care străbat oraşul şi a unui lac, Lotus. Am văzut în parcuri oameni de toate vârstele care luau lecţii de dans modern, meditau, exer­sau Chi Gong sau judo. Pentru noi, iarăși ceva nou: foarte mulţi pietoni sau mo­to­­ciclişti purtau măști, pentru a se feri de di­ver­se contaminări. Am ieșit din oraş și la cir­ca 30 km, pe aşa-zisul munte al luminii, am întâlnit cea mai renumită mânăstire din Tai­wan, dar și cea mai mare, cu denumirea Mâ­­năstirea ordinului Fo Guang Shan. Aleea principală, cu cele 480 statui ale lui Budha, în poziţie şezândă şi cu 8 pagode, te con­du­ce în clădirea principală a templului, unde se află trei altare: Shrine, Altarul de la mun­te­le Polaka, Avalokitesvara, Budha aurit şi Bu­dha de jad. Acest complex de altare şi diverse expoziţii are trei etaje, pe platforma superioară fiind 4 pagode albe, foarte înalte, cu 10.000 de statuete cu Budha. În spatele acestui uriaş complex, pe deal, este situată o altă statuie aurită a lui Budha şezând, înal­tă de 35 m. Aici am întâlnit şi un călugăr de origine austriacă; trecuse la budhism de 12 ani. Acesta ne-a mai dat unele explicaţii şi ne-a dorit drum bun în călătorie. Despre aceas­tă mânăstire, ghida noastră, Angela, o tânără taiwaneză ce vorbea bine engleza, ne-a spus că este o adevărată maşină de bani, ea fiind vizitată, zilnic, de peste 20.000 de turişti.

A fost primul contact cu Asia. Două zile după aceea ne-am aflat în Keelung, portul-capitală al Taipeh. Aici s-a încheiat a treia serie de turiști. Au coborât 300 de pasageri și au urcat 270, următoarea etapă fiind Hong­kong. Navigăm spre nord și constatăm că temperatura, în special seara, începe să sca­dă, vântul se întețește, ne apropriem de Tai­wanul de nord, unde, în acest sezon este iarnă.

Keelung, după Kaohsiung, este al doi­lea port important al Taiwanului şi poartă la ocean a capitalei Taipeh. Situat chiar în cen­trul oraşului, cu promenada cu baruri restau­rante, clădiri impozante de influenţă euro­pea­nă, îți creează tabloul unui mic Hong­kong sau Shanghai. Ca şi în alte oraşe, aşa cum am mai întâlnit şi în Australia, sunt piețele de noapte, cu sute de magazine şi restaurante care se deschid seara şi sunt frecventate nu numai de turiştii externi, dar şi de localnici. Este un tablou nu numai interesant, ca shopping, dar mai ales și ca delectare gastronomică. Aici ai ocazia cea mai bună să cunoşti bucătăria indigenă.

După o noapte furtunoasă cu vânt foar­te puternic, ajungem în Keelung, portul de nord al insulei, unde am rămas două zile şi unde, din nou, este schimb de serie: 370 de pasageri coboară și 350 urcă. Portul, situat chiar în centrul oraşului, îți oferă posibili­tatea de acces rapid nu numai la cele mai interesante obiective turistice, dar în același timp şi la magazine, restaurante şi baruri, cu acea mare atracţie întâlnită mai peste tot în Asia, piața de noapte. Oraşul, cu 390. 000 de locuitori, este modern, cu străzile prin­ci­pale drepte şi late, din care se deschid stră­duțe comerciale care, la parterele blocurilor, în centru, dar şi ale caselor mai de la peri­ferie au spaţii comerciale. O caracteristică generală este că deasupra parterelor placa se continuă în exterior, acoperind trotuarul aproape în totalitate, creând un fel de tunel protector. În Taiwan plouă, în general, 214 zile pe an. În piaţa de noapte – night market – parterele caselor au magazine sau restau­ran­te, iar în faţa lor se află tarabe cu tot fe­luri de mărfuri, predominând îmbră­că­min­tea. Pe anumite străduţe sunt piețele cu zar­zavaturi, fructe, carne şi peşte, iar în altele restaurantele. Există şi o zonă pietonală în care predomină imbisurile, unde se gătește în fața cumpărătorului, alături aflându-se, even­tual, şi câteva mese şi scaune. Se obiş­­nuieşte a se servi şi în castronele, cutii sau pahare din plastic. Oferta şi stilul de pre­­parare este foarte diferit, ținând cont că există sute de asemenea imbisuri. Se ser­vesc diverse supe, zarzavaturi dustuite sau pane, orez sub toate formele posibile, carne de porc sub forma unor frigărui, friptură la grătar, slănină prăjită, cârnaţi, şorici, un soi de tobă, pește prăjit sau la grătar, scoici, stridii, crabi, languste, șerpi, calamari şi chiar fudulii de cocoș. Interesant este modul de preparare cu tot felul de mirodenii, în aceas­ta constând secretul renumitei bucă­tării chinezeşti. Desigur, se găsesc şi tot felul de dulciuri, fructe exotice, îngheţate, ba chiar porumb fiert sau copt.

În prima seară ne-am flanat şi noi prin acest labirint comercial şi gastronomic şi, evident, am mâncat în mai multe variante fructe de mare şi fudulii de cocoş. Întrucât tai­wanezii şi în general chinezii nu prea ser­vesc băuturi alcoolice, singurul lucru ce am gă­sit de băut a fost o bere locală, San Miguel.

În prima zi, cu un autobuz care pleca la intervale de 10 minute, am ajuns într-o jumă­tate de oră în Taipeh, capitala Taiwa­nu­lui, oraş cu 2,6 milioane locuitori, la care, dacă se adaugă şi cea de la periferii, ajunge la 8,3 milioane, ceea ce reprezintă 1/3 din întreaga populaţie a insulei. Pe drum, am remarcat impecabila infrastructură stradală, multitudinea de străzi, autostrăzi, noduri de circulaţie cu şosele suprapuse, poduri, via­duc­te, tuneluri, ca în ţările supracivilizate. Trans­portul cu trenul, metroul, autobuzele sau cu taxiurile (în Taipeh, sunt cca. 20.000) este foarte ieftin. Şi încă ceva interesant: la co­borâre, şoferul strânge biletele de călă­torie, evitându-se în acest fel aruncarea lor pe stradă.

Taipehul este un oraş imens, foarte cu­rat şi cu blocuri înalte, care, în centru, adă­pos­tesc mai ales birouri; mai la periferie sunt locuințele. Un alt lucru ciudat: ferestrele multor blocuri au gratii, iar balcoanele sunt închise. Explicaţia dată a fost pentru sigu­ran­ță şi mărirea spaţiului funcţional. Aceste gratii metalice se armonizează cu faţadele, ele fiind de același model la toate aparta­men­tele. Oraşul este străbătut de câteva râuri, bineînţeles cu albiile amenajate. Are o urbanistică modernă, cu bulevarde şi străzi late, cu mai multe benzi de circulaţie, cu spa­ţii verzi şi parcuri, cea ce-i creează un as­pect extrem de agreabil. Nu departe de Main Station, nodul central de circulaţie pen­tru trenuri, autobuze şi metrouri, se află Me­morialul Chiang-Kai-Shek, un complex enorm cu grădini, lacuri, clădirile în stil de pa­godă ale teatrului sau cele pentru con­certe, clădirea monumentală dedicată înte­me­ietorului şi primului preşedinte al Repu­blicii Taiwan. Primele două etaje ale acestei construcţii masive, gen pagodă, cu acoperiş de ţiglă albastră, sunt săli de expoziţii cu scene din viaţa preşedintelui, biroul său de lucru, camerele de primire şi două Cad­i­llacuri negre, săli de conferinţe şi shopuri. Eta­jul al treilea, accesibil din exterior, ur­când pe scări albe de marmură albă, este o sală enormă păzită la intrare de două san­tinele, iar în fundal se află un jilţ cu statuia de bronz a simbolului identităţii acestei na­ţiuni. Nu departe de acest complex întâlnești clădirea impozantă a palatului prezidenţial, care oferă o imagine de putere şi, în același timp, de eleganță, stilul de construcţie fiind neoclasic, precum şi Turnul Shin-kong, înalt de 244 m.

În nordul oraşului se mai poate vizita templul martirilor, de fapt patru pagode lipite între ele în stil clasic chinezesc, păzit de o gardă de onoare şi care este dedicat sol­da­ţilor căzuţi în războiul civil.

În afara oraşului, la marginea unui munte, se află palatul naţional, cel mai renu­mit muzeu care adăposteşte cea mai mare colecţie de obiecte ce au aparţinut oraşului interzis din Peking, cu un total 700.000 de piese, dintre care, prin rotaţie, sunt scoase la vedere numai 15.000. Aceste bijuterii de valoare inestimabilă ale culturii chineze se păstrează în camere special climatizate, săpate în munte. Este vorba de obiecte din bronz, ceramică, jad, coral, mătăsuri, ta­blouri, porţelanuri şi mobilier de o frumuseţe şi valoare inestimabilă.

A doua zi, într-o excursie organizată am vizitat în orăşelul Sanshia, templul Tsushih, un templu de o frumuseţe rară cu sculpturi în lemn, fiecare centimetru pătrat fiind mi­nu­ţios lucrat, cu modele geometrice, de ani­male, plante, oameni, o adevărată bijuterie şi în felul lui cred şi unic. Lângă templu o stra­dă de 200 m, old street, cu faţade, ar­ca­de şi ganguri din cărămidă aparentă, un ames­tec arhitectonic de baroc şi stil japo­nez, magazine cu suveniruri, antichităţi, ma­nu­factură taiwaneză, expoziţii de tablouri, ceramică, sculpturi de lemn şi porţelanuri. Fiind duminică era foarte vizitat. Am mai vizitat fabrica şi muzeul impresionant al ceramicii taiwaneze din Yingge unde am ur­mărit procedeele ancestrale şi cele mo­der­ne de prelucrare şi ardere a argilei, obiec­tele finite fiind de o măiestrie rară. Toate po­poarele se pricep la ceramică şi porţelanuri dar măiestria asiatică este în felul ei unică. Ajunşi în Taipeh, am luat masa de prânz într-un restaurant taiwanez în care a trebuit să ne gătim fiecare după gustul nostru. Mesele sunt astfel construite cu orificii în care castronaşe de alamă se sprijină pe re­şouri în care fierbe apa. În faţa fiecăruia un castron cu zarzavaturi, foi de varză chine­zească, wirsing, broccoli, ridichie, germeni de bambus, morcov, minunatele ciuperci shi take şi alge de mare. Pe un platou garnele, peşte, calamari, iar pe altul rulouri de carne de vită tăiată în fâşii subţiri. De asemenea castronele cu diverse sosuri şi mirodenii, iar la bar alte sosuri, fidea de orez şi câteva supe gata făcute. În acele castronele se pu­neau după gust zarzavaturi care după o scurtă dustuială se puteau mânca. La fel se proceda şi cu peştele şi carnea, care scurt fierte se muiau în castronele cu sosuri şi mirodenii. A fost un adevărat deliciu. După masă am mai vizitat memorialul lui Sun Y San, o clădire cu acoperiş de pagodă în care se află statuia celui ce a fondat republica chineză şi care este şi ea păzită de o gardă de onoare. Acest palat se află într-un parc din care se poate avea o privire de ansamblu asupra punctului de atracţie principal al Taipehului, turnul Taipei 101, care până în 2008, cu cei 508 metri înălţime a fost cel mai înalt din lume. Parterul, primul subsol şi 5 etaje sunt magazine ultra elegante unde găseşti toate firmele renu­mite din lume. Etajele subterane B2-B6 sunt parcări imense subterane. Între toate aceste etaje, pavate şi placate cu marmură de toa­te culorile, circulă afară de lifturi şi scări ru­lan­te. La etajul cinci este intrarea la lifturile ce conduc la etajele superioare, case de bi­lete, de showuri unde poţi urmări istoria cons­trucţiei ce a costat 1,6 miliarde dolari şi sho­­puri cu suveniruri. Până la etajul 89 unde se află platforma de observaţie cu pri­veliştea asupra întregului oraş şi a muntelui ce-l ocroteşte din sud, se află birouri, la eta­jul 85-87 restaurante. La 91 este teatru. De la etajul 89 de unde având noroc de o zi fără ceaţă, lucru frecvent aici, am putut admira priveliştea am coborât la 88, unde, în mijlo­cul clădirii atârnă, agăţat de cupola cu ot­goane un cilindru de con de forma unui clopot cu diametrul de 5,5 metrii, brăzdat de 41 şanţuri, şi o greutate de 660 tone care asigură împreună cu 380 pilieri bine ancoraţi în plăci de beton de până la 1.450 tone, stabilitatea şi elasticitatea clădirii în caz de cutremur.

Pe acelaşi palier este şi o expoziţie de bijuterii, figurine şi arbori giganţi de corali scul­ptaţi cu o măiestrie chinezească.

Desigur în Taipeh mai sunt multe locuri de explorat ca de exemplu templele, Men­gjia Longshan şi Bao An, Li-An-Tai, casa cea mai veche din oraş şi ca peste tot, night market Shidasi Snake Alley – aleea şerpilor.

În afara oraşului, la 10 km pe coasta de nord-vest, parcul natural Yehliu oferă la malul mării stânci erodate de apă şi vânt care au forme din cele mai fanteziste, care desigur poartă şi un nume, elefant, pantoful cenuşăresei, capul reginei Nofretete, ciu­perci, capete de diverse animale după imaginaţia fiecăruia. Tot la apă se află şi un teatru în care se prezintă opere chinezeşti.

Impresia generală despre Taiwan a fost excelentă, această mică insulă fiind un exemplu de ordine, civilizaţie, curăţenie şi disciplină socială, noţiunea de criminalitate fiind aproape nulă.

Reveniţi seara pe vapor din cauza unei ceţi foarte dese nu ni s-a permis plecarea până la ora două noaptea ceea ce a în­sem­nat o întârziere de 5 ore la ajungerea în por­tul următor, cea mai sudică insulă a Japo­niei.