În cele patru luni de la deschidere, peste 2.200 de râmniceni au trecut pragul Centrului Medical de Permanenţă din Ostroveni


Conform unei evidenţe întocmite la nivelul trimestrului IV al anului 2019 şi a lunii ianuarie 2020, 2.218 râmniceni au apelat la serviciile Centrului Medical de Permanenţă din Ostroveni ce funcţionează în administrarea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, peste 670 dintre aceştia fiind copii sub 15 ani. În situaţiile care au necesitat intervenţia celor 14 medici şi 14 asistenţi medicali ce lucrează în cadrul Centrului, s-au făcut 1.151 de tratamente şi pansamente, 114 pacienţi au primit trimiteri în ambulator, s-au eliberat 1.130 adeverinţe medicale, iar în 11 cazuri s-a solicitat intervenţia ambulanţei.

Programul de funcționare

Centrul de Permanenţă care funcţionează la parterul fostului internat al Liceului „Ferdinand I” de pe aleea Teilor nr. 1 din cartierul Ostroveni a fost deschis începând cu data de 1 octombrie 2019. Aici se asigură asistenţă medicală de specialitate pentru urgenţe de cod verde în fiecare noapte, între orele 20.00 – 08.00, în week-end-uri, începând de vinerea, de la ora 20.00, şi până lunea, la ora 08.00, precum şi în zilele de sărbători legale.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea