În atenţia instituţiilor publice! Raportarea datelor informative privind numărul de personal şi fondul de salarii la 31 decembrie 2011


Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, prin Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică informează instituţiile publice că, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 186/1995 republicată, privind constituirea sistemului informaţional referitor la situaţia numerică a personalului din instituţiile publice, au obligaţia raportării la DGFP Vâlcea a datelor informative privind numărul de personal şi fondul de salarii aferent la 31 decembrie 2011.

La întocmirea şi depunerea raportărilor, trebuie respectate următoarele cerinţe:

– machetele privind numărul de personal se vor completa distinct pentru fiecare capitol bugetar şi sursă de finanţare, pentru toate categoriile de personal angajat în cadrul instituţiei dumneavoastră, precum şi în concordanţă cu tipul de formular corespunzător unităţii dumneavoastră;

– machetele privind fondul de salarii se vor întocmi în mii lei cu două zecimale şi vor cuprinde în coloana 2 sumele plătite în luna decembrie 2011, iar în coloana 3 sumele plătite cumulat în perioada 01.01.2011-31.12.2011;

– machetele vor purta ştampila unităţii şi vor fi semnate de către persoa­nele autorizate (identificabile prin funcţie, nume şi prenume), precum şi de sa­lariatul care le-a întocmit, iar prin adresa de înaintare către DGFP Vâlcea se va confirma că datele raportate reflectă situaţia reală din unitatea dumnea­voastră.

Totodată, vă informăm că machetele actualizate necesare pentru raportarea datelor la 31 decembrie 2011 au fost postate şi pot fi descărcate de pe websiteul DGFP Vâlcea, www.finantevalcea.ro, secţiunea Trezorerie, categoria Bugete locale.

De asemenea, machetele actualizate pot fi obţinute direct de la sediul instituţiei, Serviciul „Sinteza şi Asistenţa Elaborării şi Execuţiei Bugetelor Locale”, prezentând în acest scop un memory stick.