
În atenția furnizorilor de servicii medicale: CAS PRELUNGEȘTE TERMENUL DE CONTRACTARE a serviciilor medicale până la 31 martie 2022
Potrivit Ordinului comun MS/CNAS nr. 2477/999/2021 s-a prelungit până la data de 31 martie 2022 termenul de aplicare a prevederilor Ordinului comun MS/CNAS nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, se vor încheia, până la data de 31.12.2021, pentru lunile ianuarie – martie 2022 acte adiționale la contractele aflate în derulare – pentru prelungirea termenului de derulare a relațiilor contractuale cu furnizorii de servicii medicale, în vederea asigurării continuității acordării asistenței medicale, cu obligația îndeplinirii de către furnizori a tuturor condițiilor privind relațiile contractuale dintre CAS Vâlcea și aceștia (documente, condiții de eligibilitate, etc.), urmând ca angajarea sumelor pentru derularea relațiilor contractuale în perioada ianuarie – martie 2022 să se realizeze potrivi legii din sumele alocate pe domenii de asistență medicală corespunzătoare prevăzute în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2022.
• Informații furnizate de departamentul Comunicare al CAS Vâlcea