În agricultura viitoare vom culege doar ceea ce vom semăna

Pentru a deveni cu adevărat un partener cu voce clară în sistemul european al Politicii Agricole Comunitare, România va trebui să-şi definească în arealul agriculturii o strategie largă şi complexă cu aplicabilitate pe termen lung, în concordanţă şi cu realităţile actuale, şi cu tendinţele şi ţintele viitoare. În primul rând, se impune să se ştie clar care este capacitatea reală a agriculturii noastre de a răspunde prompt la semnalele pieţii agricole europene. În al doilea rând, participanţii la elaborarea noii strategii trebuie să întrevadă acum şi nu mai târziu provocările cruciale în agricultura mondială cărora urmează să le facă faţă.

Bineînţeles, baza o vor reprezenta vigoarea şi capacitatea productivă. Începând din anul 2008, anul în care a demarat Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, şi până în prezent, ţara noastră a avut de gestionat nu mai puţin de 141.625 cereri de finanţare în valoare totală de 17,95 miliarde euro, din care 8,12 miliarde euro au fost destinate exclusiv consolidării fermelor agricole. Chiar dacă absorbţia fondurilor a depăşit consistent nivelurile înregistrate pe celelalte Programe, scopurile n-au fost integral atinse. De aceea, odată cu declanşarea noului exerciţiu bugetar european vor trebui blocate acele tare care au influenţat negativ absorbţia fondurilor comunitare nerambursabile, din rândul cărora n-au lipsit birocraţia excesivă şi hipercentralizată, comunicarea deficitară dintre autorităţile de management şi solicitanţii de fonduri europene pe bază de proiecte, durata prea mare de timp afectată procedurilor de evaluare şi contractare etc.

Practic, va trebui să începem cu începutul, adică să adaptăm planurile proprii la prevederile şi normele noii Politici Agricole Comunitare. În acest sens, este nevoie să completăm masterplanul agriculturii cu măsuri suplimentare pe trei direcţii: încurajarea asocierii şi comasării terenurilor în arii cuprinse măcar între 30-100 ha, refacerea şi dezvoltarea infrastructurii, inclusiv a parcurilor de mecanizare, şi dezvoltarea micii industrii locale pentru înfiinţarea unor unităţi de prelucrare şi procesare primară, precum şi organizarea şi diversificarea unor centre locale şi zonale de colectare, sortare, preambalare şi depozitare a produselor agricole. De asemenea, se cer găsite noi modalităţi de accesare a fondurilor europene şi pe linia creării unui sistem integrat de desfacere a produselor agricole din care să nu lipsească organizarea pieţelor de gross la nivel regional, dar şi cu infrastructură de afaceri pe judeţe sau grupuri de localităţi în funcţie de ponderea anumitor produse (cerealiere, zootehnice, legume, fructe etc).

Nu în ultimul rând, dacă vrem să realizăm o agricultură performantă, va trebui să pedalăm cât mai repede şi mai curajos pe reînfiinţarea reţelei şcolare cu profil agricol care să se afle în subordinea directă a Ministerului Agriculturii şi nu a Ministerului Educaţiei, precum şi reactivarea institutelor şi staţiunilor de cercetare-dezvoltare.

Am tot vorbit despre îmbătrânirea forţei de muncă din agricultură şi, implicit, despre imposibilitatea lucrării pământului de către proprietarii de terenuri aflaţi la o vârstă înaintată. Este foarte bine că în programul strategic naţional care va fi înaintat la Comisia Europeană până în luna martie a.c. s-a luat în calcul şi această problemă. De exemplu, cei aflaţi în situaţia sus-amintită pot să-şi dea pământul în arendă altor fermieri pentru care vor primi, prin fondul european, o rentă viageră anuală cu 20 la sută mai mare decât subvenţia pe unitatea de suprafaţă. Totodată, pentru reîntinerirea forţei de muncă în agricultură ar trebui privită cu un plus de atenţie atragerea, prin stimulare, a tinerilor în activităţi agricole. De altfel, în perspectiva deschisă în acest an şi până în 2020, pentru instalarea tinerilor fermieri sunt prevăzute special fonduri pe structura Programului Naţional de Dezvoltare Rurală în valoare de 619 milioane euro la care se vor mai adăuga alte 412 milioane euro cu destinaţia expresă spre dezvoltarea start-up-urilor, a microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici non-agricole.

Am făcut această suită de precizări în ideea de a se înţelege că agricultura românească are un viitor palpabil care poate fi atins dacă vom şti cum s-o gestionăm şi să punem în mişcare mecanismul financiar de pe filiera europeană.