În 2012, cu 7% mai multe solicitări către Ambulanță


duinea_petreÎn cadrul întrunirii primului Colegiu Prefectural pe acest an, a fost dezbătută activitatea Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea. Potrivit directorului unității medicale, Petre Duinea, anul trecut s-a intervenit la mult mai multe solicitări, comparativ cu 2011: „Față de 2011, anul trecut s-au înregistrat cu 6,88% mai multe solicitări. Mai precis, dacă în 2011 erau 40.125 de solicitări, în 2012 s-au înregistrat 43.089. Aș mai putea adăuga că 91,13% din apelurile totale direcționate către 112 au vizat intervenția Ambulanței, iar restul echipa­jele SMURD”. De-a lungul anului 2012, au fost 488 de intervenții la accidente rutiere, soldate cu 653 de victime și 24 de decese. Cadrele medicale au mai in­ter­­venit în 11 incendii, soldate cu 15 vic­time și doi decedați. Activitatea Ambulan­ței vâlcene a mai presupus intervenția la 11 hipotermii și șapte cazuri de intoxicații cu substanțe necunoscute. Totodată, am­bu­lanțierii s-au deplasat la nouă acci­dente feroviare soldate cu șase decese, 190 de cazuri de suicid, patru accidente de muncă și 48 de cazuri sociale.

„În Râmnic și-n Brezoi, intervenții multe, personal puțin”

La stația centrală a ambulanței, cea din Râmnic, s-au înregistrat, în 2012, 24.730 de intervenții, la o populație de 209.383 locuitori. Pe substații, situația este următoarea: la Drăgășani, la o popu­­lație de 73.042 locuitori s-a inter­ve­nit în 6.199 de cazuri; la Horezu, la o popu­­lație de 62.443 locuitori au fost 6.496 de intervenții; la Brezoi, la o popu­lație de 22.568 locuitori au fost înre­gistrate 2.583 de intervenții, iar în Băl­cești, la o populație de 39.119 locui­tori s-a intervenit în 3.081 de urgențe. Mana­gerul Ambulanței vâlcene, Petre Duinea, a ținut să precizeze că, la unitățile din Râmnic și Brezoi, sunt deserviți foarte mulți locuitori comparativ cu numărul de personal existent. În prezent, pe teritoriul județului funcționează o stație centrală a Ambulanței, cea din Râmnic, patru substații: Drăgășani, Horezu, Bălcești și Brezoi și cinci puncte medicale la: Călimănești, Lădești, Sinești, Tetoiu și Voineasa, ultimul suspendat temporar din lipsă de personal.