
Handbal feminin<>Vâlcea câștigă la Sola cu 38-34
„A fost frumos să vedem că știm să jucăm un handbal bun” – Rasmus Poulsen
Am fost luat în răspăr pentru că am scris că „le-am făcut creveți pe norvegience”. Scuzați expresia, de la care nu dau înapoi, dar cum oare să fi caracterizat măcar jocul din prima repriză a fetelor noastre ? Vâlcea a jucat cele mai bune 30 de minute din acest an, apărare solidă, atac cu acest trio redutabil, Julia Maidhof – Mia Zschocke – Anniken Wollik (era să-i zic Anakin norvegiencei noastre 😀 ). Jucătoarele lui Rasmus Poulsen au renăscut din cenușa sălii Apolo din București, după meciul cu CSM, și, cu toate că nu-mi plac cuvintele mari, chiar au predat o lecție de handbal.
E adevărat că s-au jucat puțin cu inimile noastre la începutul reprizei secunde, când Sola a venit la doar două goluri distanță, dar lucrurile au fost ținute în frâu cu calm și cu parade excelente ale Ralucăi Kelemen. Apoi Rebeca a dat goluri importante, ne-am distanțat din nou, astfel că finalul a devenit liniștit. Bravo tuturor, bravo suporterilor români din sala de la Stavanger!
Imediat după partidă, Rasmus Poulsen ne-a declarat:
„A fost foarte frumos să ne revenim după umilința de miercuri și să credem că încă mai este posibil să jucăm handbal bun.
Sunt mândru de fete și de echipă, am făcut împreună acest pas important.
Cred că astăzi toată munca, efortul și micile schimbări de după meciul cu CSM, pe care le-am făcut împreună, au dat roade. Am vorbit cu toții, chiar ne-am pregătit mental într-un <<team-building>> și iată că astăzi am putut vedea atitudine, mă bucur pentru asta” .
Vâlcea ocupă în continuare locul 1 în grupă, cu 7 puncte și este aproape de calificare. Dacă mâine Ikast bate Dortmund, atunci calificarea devine o certitudine. Dacă nu, se va juca promovarea în sferturile de finală ale EHF European League sâmbăta viitoare, chiar cu Dortmund.
Într-o partidă din grupa care va da adversara Vâlcii în sferturi (sperăm cu toții), Thuringer a surclasat Dunărea Brăila, 38-28. Acolo va fi o luptă în trei, alături de Larvik.
Foto – SCM Râmnicu Vâlcea Handbal feminin pagina FB