Halterofilii chimişti au câştigat cinci medalii la Botoşani


Recent, municipiul Botoşani a găzduit Campionatele Naţionale de haltere, competiţie destinată juniorilor II (feminin şi masculin), judeţul nostru fiind reprezentat la această întrecere de halterofilii Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea pregătiţi de antrenorul Gheorghe Dinu. Două sportive s-au făcut remarcate, Sorina Matei şi Laura Dabu, prima reuşind să obţină trei medalii de bronz (la smuls, aruncat şi total), iar cea de-a doua altele, tot de bronz (la aruncat şi total), CS Chimia îmbogăţindu-şi astfel palmaresul cu cinci medalii, toate de bronz.


Urmează concursul de la Arad


Conform declaraţiilor oferite de antrenorul Gheorghe Dinu, sportivii săi au un program foarte aglomerat în această perioadă, aceştia pregătindu-se intens pentru un al concurs, tot de anvergură naţională, care va avea loc la Arad (în perioada 13-18 august). La această întrecere halterofilă, pentru CS Chimia vor intra în concurs sportivii Laura Dabu, Alex Făgăraş şi Andrei Romcescu.