Glomnicu traduce în cifre mesajul lui Mihai Bălan: investiții de minim o sută de miliarde în următoarele luni!


La finele săptămânii trecute, directorul CET Govora, inginerul Mihai Bălan (foto), își anunța planurile de după ce minele Berbești și Alunu vor ajunge în curtea Consiliului Județean: investiții și creșterea producției de la 1,6 milioane de tone de cărbune pe an la 2,2 milioane.  Chiar dacă s-a declarat dezarmat de starea de fapte constatată în mineritul vâlcean, Bălan și-a exprimat ,totuși, nădejdea că lucrurile pot ajunge la normalitate și chiar a vorbit de eficientizarea minelor. Cu două condiții: investiții și timp. Vorbele sale au ajuns și la urechile ortacilor iar Dorel Glomnicu, unul dintre liderii care s-au opus cel mai intens transferului la CET, încearcă să „decodeze” vestea: „Creșterea producției la 2,2 milioane de tone anual este posibilă! Totul ține de oameni și de bani, cam ceea ce ne-a transmis și domnul Bălan. Eu vă spun, însă, că, dacă nu există bani serioși pentru exproprieri și pentru utilaje care, acum, merg sub capacitatea lor nominală de producție, astfel de ținte nu se pot atinge prea curând sau prea ușor…Din punct de vedere strict tehnic, utilajele noastre au nevoie urgentă de reparații, dacă mai pui la socoteală și personalul nostru care este și așa sub-dimensionat, vă dați seama cam cum am putea scoate această producție. Dacă se va munci non-stop, șapte zile din șapte, cu actualul număr de angajați, s-ar putea scoate și două milioane două sute de mii de tone. E o posibilitate! Alta ar fi angajarea unui număr de 150-200 de oameni ca să facem față acestui target de producție, dar n-aș prea crede… În fine, una peste alta, atunci când se vorbește despre investiții și planuri pentru creșterea producției, noi nu putem decât să fim bucuroși, vă dați seama! Doar să se spună cam ce presupune acest lucru, adică prețul exact, pe care, așa, la o primă strigare, nu-l văd sub 70-100 miliarde lei vechi…”  Glomnicu nu uită să spună că această majorarea a nivelului de producție prin creșterea numărului de ore de muncă și la finele săptămânii este pe placul ortacilor numai dacă se va respecta și pe viitor Contractul Colectiv de Muncă.