Galacticele îşi arată clasa! Oltchim, cel mai bun start în Liga Campionilor
• galacticele au maxim de puncte în Grupa A, dar şi cel mai bun golaveraj dintre toate formaţiile prezente în grupele Ligii
Handbalistele pregătite de Jakob Vestergaard confirmă pronosticurile specialiştilor care consideră Oltchimul drept principala favorită a acestui sezon la câştigarea trofeului celei mai prestigioase competiţii inter-cluburi la nivel european. Gruparea râmniceană nu a oferit până în acest moment nici o şansă celor trei adversare întâlnite în partidele disputate cu prilejul primelor patru etape ale grupei A, învingând în dublă manşă formaţia daneză Randers HK, dar şi pe Hypo Viena (Austria) şi Buxtehuder SV (Germania).
În urma acestor rezultate extraordinare, campioanele României ocupă primul loc în ierarhia Grupei A, cu maxim de puncte din patru meciuri, fiind calificate chiar şi matematic în faza grupelor principale, adică între cele mai valoroase opt echipe ale continentului. Mai mult decât atât, vâlcencele stau excelent şi la raportul dintre golurile marcate (115) şi cele primite (83), având cel mai bun golaveraj (+32) dintre toate formaţiile prezente în prima fază a grupelor Ligii Campionilor. Singurul capitol la care, cel puţin până în acest moment, Oltchimul nu excelează este al celor mai bune marcatoare. Numai două dintre galactice au reuşit să puncteze în primele patru partide disputate suficient de mult încât să se claseze pe lista selectă a celor mai bune cincizeci de marcatoare. Acestea sunt Katarina Bulatovic (locul al X-lea, cu 21 de goluri) şi Iulia Curea (locul al VL-lea, cu 14 goluri). Clasamentul este condus de muntenegreanca Milena Knezevic, cu 36 de goluri marcate, de la Buducnost Podgorica.
Clujul – eliminată din Ligă, dar cu şanse pentru calificarea în Cupa Cupelor
Prezentă pentru prima dată cu două formaţii în grupele Ligii Campionilor, „stindardul” Ligii Naţionale româneşti va fi, la fel ca în ultimele sezoane, purtat în fazele superioare doar de către CS Oltchim Râmnicu Vâlcea. La prima sa prezenţă în Ligă, vicecampioana Universitatea Jolidon Cluj a reuşit să nu se facă de ruşine, însă a trebuit să se recunoască învinsă în toate cele patru partide disputate până în acest moment în cadrul Grupei B. Aşa s-a întâmplat şi în partida disputată duminica trecută, contând pentru runda a IV-a, pe terenul campioanei Croaţiei, Podravka Vegeta. Clujencele au avut o primă repriză bună, în care au luptat cu toate „armele” şi s-au dovedit un adversar destul de incomod pentru sportivele ex-iugoslave. Dar, pe parcursul reprizei secunde, gazdele şi-au dovedit valoarea şi mai ales experienţa superioară, impunându-se în cele din urmă la o diferenţă de şapte goluri (scor 28-21).
Însă, chiar dacă au „bifat” acest record negativ pentru o formaţie românească în grupele Ligii (patru înfrângeri consecutive!), ardelencele de la Universitatea Jolidon mai au posibilitatea să îşi salveze măcar parţial acest sezon şi să încerce continuarea aventurii europeane în optimile de finală ale Cupei Cupelor (întrecere imediat inferioară Ligii Campionilor). Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, pe care cu certitudine vicecampioana României merită să îl realizeze ţinând cont de evoluţiile onorabile prestate până în acest moment, este nevoie ca ardelencele să le depăşească la măcar două goluri pe slovenele de la Krim Ljubljana pe propriul teren, în etapa imediat următoare, programată în data de 11 noiembrie şi să obţină în clasamentul final al grupei B locul al treilea. Destul de complicată ecuaţia calificării Clujului în Cupa Cupelor, însă nu imposibil de rezolvat pentru fetele antrenate de Gheorghe Covaciu.