Galacticele evoluează la Brăila


• HC Dunărea – CS Oltchim, sâmbătă, de la ora 11.00
 

Fără nici o emoţie în ceea ce priveşte adjudecarea unui nou titlu în Liga Naţională, cel cu numărul nouăsprezece din întreaga istorie a clubului, şi obţinerea unei alte prezenţe în Liga Campionilor, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea vor evolua sâmbătă, cu prilejul etapei a XXI-a (penultima din actuala stagiune), pe terenul brăilencelor de la HC Dunărea. Partida are o importanţă mai mare pentru gazde, care speră câştigarea medaliei de bronz în campionatul intern, formaţia de pe malul Dunării fiind deja calificată în cupele europene (indiferent de rezultatele pe care le vor obţine în ultimele două runde, brăilencele vor evolua în Cupa EHF).

Chiar dacă antrenorul danez Jakob Vestergaard şi-a anunţat plecarea, el găsindu-şi o nouă înţelegere în ţara sa natală (acolo unde va pregăti formaţia Midtjylland), tehnicianul nu va părăsi Oltchimul înaintea finalului de sezon, alegând să se ocupe de pregătirea chimistelor şi pentru ultimele două partide din campionatul intern (sâmbătă, la Brăila, şi cea de marţea viitoare, acasă cu vicecampioana HCM Baia Mare), dar şi cu prilejul meciurilor din Cupa României (eveniment programat în perioada 20-22 mai, în Oradea). Nici în ceea ce priveşte lotul de jucătoare nu există incertitudini, handbalistele care şi-au manifestat intenţia de a rămâne la echipă şi sezonul viitor urmând să fie prezente la aceste meciuri.