Frâncu, un om tenace și onest, care spijină comunitatea locală


• acesta este candidatul USL în opinia ministrului dezvoltării regionale și turismului

francu_hellvigEduard Hellvig, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a susținut sâmbătă, alături de senatorul Emilian Frâncu și deputatul Cristian Buican, o conferință de presă în cadrul căreia și-a arătat susținerea față de candidatura lui Frâncu la primăria Râmnicului.

„Sunt aici, într-o triplă calitate: ca prieten al organizației PNL Vâlcea, de prieten al deputatului Buican și senatorului Frâncu, ca secretar general al PNL, cu un interes major pentru rezultatul alegerilor din 10 iunie, și ca ministru, încercând să găsesc noi căi de colaborare și realizare pentru noi proiecte și investiții în Vâlcea.

Din perspectiva mea, câștigarea alegerilor locale reprezintă un semnal extrem de important pentru USL, deoarece astfel obținem mandatul și votul concetățenilor pentru politicile pe care actualul guvern le-a enunțat de când se afla în opoziție.  În concluzie, am venit la Râmnicu Vâlcea cu inima deschisă, cu toată onestitatea și cu determinarea de a sprijinii candidatul adecvat la primăria municipiului reședință de județ, senatorul Emilian Frâncu. Este un om tenace, onest și care, indiferent de regimul politic în care a activat, la putere sau în opoziție, a făcut totul să sprijine comunitatea locală.”