Frâncu şi Boboc s-au ţinut de cuvânt: Râmnicul va avea Centru Naţional de Box


După cum au declarat în toamna anului trecut, primarul Emilian Frâncu şi oficialul FR Box Marcel Boboc au reuşit să pună în derulare un proiect ce va aşeza Râmnicul pe „harta” oraşelor cu greutate din ţara noastră în domeniul sporturilor de contact. Înfiinţarea Centrului Naţional de Box în Râmnicu Vâlcea a primit girul consilierilor locali la finalul săptămânii trecute, materializarea proiectului gândit de edilul Frâncu şi fostul pugilist Marcel Boboc intrând acum în linie dreaptă.

Din spusele lui Boboc, cei mai buni 120 de tineri pugilişti români se vor pregăti în Râmnicu Vâlcea. Aceştia vor fi înscrişi la cursurile Colegiului de Silvicultură şi Protecţia Mediului (fostul Liceu Forestier) şi se vor pregăti în sala de box recent modernizată, aflată în cadrul Complexului Sportiv Municipal din Parcul Zăvoi. Astfel, începând cu toamna acestui an, Râmnicul se va putea mândri cu două centre naţionale. Primul dintre ele a fost înfiinţat în urmă cu mai mulţi ani, este destinat handbalului feminin juvenil şi funcţionează în cadrul Colegiului Energetic.