Fonduri noi pentru proiectele europene


CCI Vâlcea anunță că Guvernul a aprobat un nou împrumut de la Trezoreria Statului, pentru a pune la dispoziția Autorităților de Manage­ment ale programelor operaționale sumele necesare pentru achitarea ce­rerilor de rambursare și cererilor de plată depuse de beneficiari. Guvernul a alocat 1,3 miliarde de lei pentru plata beneficiarilor, prin aprobarea unui nou împrumut din Trezoreria Statului fiind astfel asigurate resur­sele necesare pentru achitarea sume­lor datorate beneficiarilor în cel mai scurt timp. Misiunea Autorităților de Management este să accelereze im­plementarea proiectelor în acest an, iar una dintre cele mai importante ac­țiuni este efectuarea plăților către be­neficiari cât mai repede. Împrumu­tul va fi folosit pentru efectuarea de plăți către beneficiarii de fonduri con­trac­tate prin intermediul a patru progra­me: Programul Operațional Sectorial Mediu, Programul Operațio­nal Secto­rial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operațional Regional, res­pectiv Programul Operațional Sec­to­rial Creșterea Competitivității Econo­mice. Pentru efectuarea de plăți către beneficiarii Programului Operațional Sectorial Mediu au fost alocate fon­duri în valoare de 370 milioane de lei. Totodată, pentru achitarea sumelor datorate beneficiarilor Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au fost alocate fonduri în valoare de peste 360 milioane de lei, iar pentru efectuarea de plăți către beneficiarii Programului Operațional Regional – peste 350 milioane de lei. În același timp, pentru achitarea de plăți către beneficiarii Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice a fost alocată o sumă de aproximativ 216 milioane de lei.