Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, pe sfert consumat


• numai 24% din suma totală alocată a fost absorbită

Printr-un comunicat oficial de presă, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a contractat până în acest moment 27.916 de proiecte în valoare de peste 3,7 miliarde de euro. Aşadar, au fost alocaţi beneficiarilor peste 53% din totalul fondurilor disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013. În ceea ce priveşte plăţile efectuate, acestea se ridică la 2,5 miliarde de euro, bani din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Această valoare înseamnă aproximativ 24,2% din totalul alocărilor pentru ţara noastră din FEADR. Alocarea totală între 2007 şi 2013 pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este de 9,67 miliarde de euro, bani europeni.