EXPOZIȚIE DE ICOANE pe sticlă, la Muzeul Satului Vâlcean


Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu”, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu Consiliul Județean Vâlcea și cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea organizează, în perioada 7-26 septembrie 2023, în incinta Muzeului Satului Vâlcean de la Bujoreni, expoziția de icoane pe sticlă intitulată „O, Maică Preacurată…”, prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.
La expoziție vor participa șapte iconari vâlceni, unii mai experimentați, alții începători, reuniți însă în jurul unei pasiuni comune pentru tot ceea ce este frumos și pentru ceea ce este profund, spiritual: Ion Filigean, Aurora Filigean, Mioara Comănescu, Elena Dican, Alina Cristea, Elena Radu și Gabriela Popescu.
Astfel, fiecare în maniera sa distinctă, cei șapte își propun să-i aducă un omagiu „Celei mai presus decât heruvimii”, intercesoarei supreme a creștinismului, „Preacuratei Maici a lui Hristos”.
Vernisajul se va desfășura în data de 7 septembrie 2023, cu începere de la ora 12.00, în sala de expoziții amenajată în interiorul Școlii Primare din Stoenești, aflată la Muzeul Satului Vâlcean din comuna Bujoreni. Expoziția poate fi vizitată conform programului muzeului (de marți până duminică, între orele 10.00 – 18.00), până în data de 26 septembrie 2023.
Curatorii expoziției sunt Alina Cristea și Gabriela Popescu. Coordonator de proiect: Gheorghe Dican.