Exodul creierelor românești cu binecuvântarea președinției
Guvernul acesta obsedat, care face istorie în mod uşuratic şi imprudent cu haosul de la borna prezentului – numit, în sens devalorizator, activism deconstructiv, trebuie premiat cu premiul cel mare. Dacă protestele mulţimii îl lasă rece, poate un premiu îl va interesa, ştiindu-l cu mâna întinsă la imagine şi la luat. Lumea s-a săturat de discursuri, de statutul de cobai şi de viaţă umilitoare. Precaritatea figurilor publice poate fi încadrată în modelul piromanului prins în flagrant de uzurpare. Discursurile lor nu mai au deloc priză. Irită şi atrag după sine fisurarea masei de adepţi, pentru că indică lipsa de competenţă – exact primul punct prevăzut în fişa postului. Încerc de fiecare dată să-mi asum o gândire critică, tipul acela de gândire care îţi dă puterea de a repune pe tapet absolut orice problemă, când onestitatea ca principiu îmi dictează să merg mai departe. Vizibil în pierdere de încredere, politicienii aceştia corupţi, prăfuiţi şi cu gulerele moralei roase, nu mai au ce stoarce de la români, chiar dacă i-ar alungi, dacă i-ar turti şi i-ar lăţi cu măsurile de gelatinizare emanate. Răsucindu-i de două decenii în gol, ne-au luat tot şi ne-au lăsat să cădem în insecuritate şi sărăcie. Nicio schimbare pe faţa nivelului de trai, doar pseudo-diagnostice economice şi sociale, şi pseudo-reţete. Nu-i urăsc, ar presupune o mare investiţie emoţională. Unii trebuie casaţi, alţii ambalaţi şi duşi la fiare vechi, cei mai mulţi legaţi fedeleş şi arhivaţi după gratii. Varza ideologică din care ne servesc dimineaţa, la prînz şi seara, trauma sărăciei prin care trece naţiunea au creat un fenomen îngrijorător: explozia migraţiei. Câţi români mai sunt în ţară? Între 17 şi 18 milioane? Restul, sătui de resturi şi firimituri, au luat drumul ţărilor calde. Capetele luminate au părăsit şi ele orbita incontrolabilă a intra-socialului. Alvin Töffler, în „Şocul viitorului”, compară tehnologia unui stat cu un „super motor”, iar ştiinţa cu un „combustibil necesar funcţionării lui”, punând problema statelor în care există penurie de specialişti capabili să efectueze cercetări, să aplice rezultatele cercetării, să decodifice tehnologia statelor concurente. Iată la ce este bun exodul creierelor din România. Fără a evalua consecinţele, ţara noastră este recunoscută ca furnizoare istorică de capete luminate: medici, biologi, fizicieni, chimişti, geologi, matematicieni, informaticieni, economişti, psihologi şi alte ramuri economice, toţi importanţi progresului economic al statelor gazdă. Migraţia, scăpată de sub control cu binecuvântarea preşedinţiei, a căpătat proporţii, exodul creierelor româneşti generând pierderea resurselor vitale progresului naţiunii, fără compensaţie pentru România. Capitatul intelectual românesc, al cărui nivel superior nu poate fi pus la îndoială, se scurge în alte state, beneficiare în detrimentul ţării noastre. Progresul unei naţiuni este condiţionat în mare de curentul de idei progresiste, de invenţiile şi descoperirile necesare evoluţiei. Deţinerea acestor capacităţi de către statele concurente conferă numeroase avantaje progresului, prin ele asigurându-se superioritatea în domeniile de vârf. Victime ale migraţiei sunt intelectuali şi din alte ţări europene cu democraţie şubredă, unde nivelul de trai a atins cote scăzute şi unde absorbţia pe piaţa internă a forţei de muncă este îngrădită de sistemul politic defectuos. Condiţiile atractive de salarizare şi cele sociale oferite de ţările interesate, la care se adăugă nevoia traiului decent şi a carierei solide, au generat exportul masiv de intelectuali tineri. Multe state ale lumii nu mai dispun liber de propria soartă, procesul migraţiei fiind dovada grăitoare a sclaviei lor. Fenomenul, înscris în rândul viciilor capitalismului, nu se limitează la cei care posedă pregătire superioară. În realitate, antrenează un număr uriaş de lucrători la nivel mediu, muncitori calificaţi, alte categorii de specialişti prost plătiţi în ţară, încât mă întreb cât din vehiculata cifră a populaţiei României este propagandă şi cât realitate? Toate guvernele postdecembriste se fac vinovate de adâncirea situaţiei de criză şi de incapacitatea de a oferi românului un trai decent între graniţe. Scoaterea unui număr însemnat, de ordinul sutelor de mii, din ecuaţia activă a forţei de muncă, prin bombardarea coloşilor industriali, a produs dezastrul intra-economic, deşi politicienii încearcă să acrediteze ideea că fenomenul nu este nou şi că ar face parte din cadrul migraţiei istorice mondiale. Migraţia oamenilor de ştiinţă datează din cele mai vechi timpuri, începînd cu anii 600 î.Hr., amintind aici pe Thales, Anaximenes, Pitagora şi alţii, care au migrat către Atena şi Alexandria pentru a-şi valorifica cunoştinţele de matematică, filozofie şi geometrie. Dar, erau doar cazuri izolate. Impunerea noii ordini economice şi politice mondiale prin forţă militară, împărţirea lumii în ţări bogate şi sărace, în putere supremă şi vasalitate, agravează tot mai mult pacea lumii, destinul multor popoare fiind hotărât cu uşile închise sau bombardat în direct.