Evaziune de 12 milioane lei, constatată de Fiscul vâlcean în luna mai


gogirnoiu_gheorghe_bunÎn luna mai a.c., Direcţia Gene­rală a Finanţelor Publice Vâlcea, prin Activitatea de Inspecţie Fiscală, a încheiat 199 acte de control, stabilind venituri suplimentare pentru bugetele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în sumă totală de 12 milioane lei.

În 7 cazuri, în care au existat indicii de sustragere de la plata debitelor prin înstrăinarea bunurilor, au fost dispuse măsuri asigurătorii în valoare totală de 1,2 milioane lei.

Pentru nevirarea impozitului pe venitul din salarii şi contribuţiilor indi­vi­duale de asigurări sociale reţinute de la angajaţi şi utilizarea acestor sume în alte scopuri; prejudicierea bugetului de stat prin introducerea în circuitul economic a unor documente pentru operaţiuni  neefectuate, DGFP Vâlcea a înaintat 3 cazuri instituţiilor abilitate în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate.

De asemenea, în cursul lunii mai a.c., inspectorii fiscali au soluţionat 28 cereri pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată în valoare de 3 milioane lei, fiind respinsă la rambursare suma totală de 0,2 milioane lei.