În 7 cazuri, în care au existat indicii de sustragere de la plata debitelor prin înstrăinarea bunurilor, au fost dispuse măsuri asigurătorii în valoare totală de 1,2 milioane lei.
Pentru nevirarea impozitului pe venitul din salarii şi contribuţiilor individuale de asigurări sociale reţinute de la angajaţi şi utilizarea acestor sume în alte scopuri; prejudicierea bugetului de stat prin introducerea în circuitul economic a unor documente pentru operaţiuni neefectuate, DGFP Vâlcea a înaintat 3 cazuri instituţiilor abilitate în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate.
De asemenea, în cursul lunii mai a.c., inspectorii fiscali au soluţionat 28 cereri pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată în valoare de 3 milioane lei, fiind respinsă la rambursare suma totală de 0,2 milioane lei.