Euro sare înapoi la 4,45 lei


Anunțul de săptămâna trecută, conform căruia în economia americană au fost create, în octombrie, 204.000 noi locuri de muncă, mult peste estimările analiștilor, a alimentat opiniile conform cărora Rezerva Federală americană va reduce, mai repede de luna martie, programul său de relaxare cantitativă. Aceasta a avut ca efect deprecierea monedelor considerate de „risc”, aşa cum este leul.

Cursul euro a crescut de la 4,4424 lei la 4,4531 lei, o medie mai mare, de 4,4537 lei, fiind înregistrată în 25 octombrie. Piaţa s-a deschis ieri la 4,4420 – 4,4450 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de vineri. Ordinele de cumpărare de valută au împins euro până aproape de 4,4540 lei, astfel că la ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4510 – 4,4540 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 3,3104 la 3,3241 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6107 la 3,6129 lei.

Evoluţia de ieri a leului nu a fost afectată de datele prezentat de INS, conform cărora preţurile de consum au crescut în octombrie cu 0,29% faţă de luna anterioară. În aceste condiţii rata anuală a inflaţiei a fost de 1,88%, valoare identică cu cea de la finele lunii septembrie, şi care se încadrează în noua proiecţie a BNR pentru acest an.

Monedele din regiune se depreciau uşor, la rândul lor, în faţa euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,181 – 4,207 zloţi iar cea maghiară la 296,4 – 297,5 forinţi.

Urmare a faptului că pieţele financiare americane erau închise, ieri fiind zi de sărbătoare legală (Ziua Veteranului), perechea euro/dolar urca la 1,3355 – 1,3406 dolari, după ce joia trecută, după decizia BCE de a reduce dobânda-cheie la 0,25%, fusese atins un minim de 1,3298 dolari.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3376 – 1,34 dolari, iar uncia de aur, cu aceeaşi scadenţă, la 1.280 – 1.285 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 15:00