Eminescu, sărbătorit la Bibliotecă


În perioada 15 ianuarie – 15 februarie, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea derulează un important eveniment, intitulat „Eminesciana”. Vă prezentăm programul acestuia:

• Marţi, 15 ianuarie 2013, ora 10.00, la Secţia Multimedia – Internet – „La ceas aniversar Mihai Eminescu”. Participă elevii de la Şcoala „Serban Cantacuzino” din Călimăneşti, coordonaţi de prof. Cristina Filigean, prof. Magda Gheorghe şi prof. Denisa Nicolaescu. Organizator: Biroul „Informare bibliografică – Fond documentar”;

• Marţi, 15 ianuarie 2013, ora 11.00, la Sala de Conferinţe – „Întru Eminescu”. În program: expoziţie de carte, recitări ale elevilor de la Grupul Şcolar „Antim Ivireanul”, îndrumaţi de prof. Doina Negoiţă; în Holul Mare – vernisajul expoziţiei de pictură a lui Alexandru Gherghina, elev al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, îndrumat de prof. Carmen Popa (Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea). Organizatori: Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Grupul Şcolar „Antim Ivireanul” şi Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea;

• Joi, 17 ianuarie 2013, ora 16.00, la Sala de Conferinţe – „Perenitatea gândirii eminesciene”. În program: expoziţie de carte din opera eminesciană, prezentată de bibliotecar Ioana Pîrnuţă; lansarea cărţii „Shakespeare în viziunea lui Eminescu”, autor Tudor Nedelcea; „Dialog despre Eminescu” cu ing. Mihai Sporiş, pr. prof. Petre Mateiescu şi pr. prof. dr. Nicolae Proteasa, părintele director al Seminarului Teologic „Sfântului Nicolae” din Râmnicu Vâlcea; recital poetic cu participarea studenţilor de la Universitatea Piteşti – Facultatea de Litere, filiala Râmnicu Vâlcea, coordonaţi de lect. univ. dr. Lavinia Geambei şi a elevilor la Grupul Şcolar „Antim Ivireanul”, coordonaţi de prof. Ela Pană şi prof. Antonela Predescu. Organizatori: Sala de Lectură şi Secţia Împrumut Carte pentru Adulţi;

• Vineri, 18 ianuarie 2013, ora 9.30, la Secţie Multimedia – Internet” – „La ceas aniversar Mihai Eminescu”. Participă elevii de la Şcoala „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, coordonaţi de prof. Daniela Ungureanu, prof. Ramona Dragomirescu, prof. Elena Anghel, prof. Elena Spiridon şi prof. Camelia Ghiţă. Organizator: Biroul „ Informare bibliografică – Fond documentar”;

• Luni, 21 ianuarie 2013, ora 16.00, la Secţia Carte în Limbi Străine – Vernisajul expoziţiei de carte „Eminescu în limbi străine”; recitări din poezia eminesciană cu voluntarii Serviciului European de Voluntariat;

• Luni, 21 ianuarie 2013, ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu – „Recital Eminesciana” cu soprana Camelia Pavlenco. La pian: Dorina Arsenescu. În program: piese la patru mâini de Fr. Schubert şi lieduri pe versurile lui Mihai Eminescu. Organizatori: Biblioteca ASTRA Sibiu, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Uniunea Scriitorilor – Filiala Sibiu, Asociaţia Culturală „Irina Şaţchi” şi Fundaţia „Prietenia”;

• Luni, 28 ianuarie 2013, ora 12.00, la Secţia Periodice – Legislaţie – „Luceafărul poeziei româneşti, în presa contemporană” şi prezentarea documentarului „Eminescu gazetar”;

• Luni, 4 februarie 2013, ora 12.00, la Fondul „Mihai Pop” – Prezentarea documentarului „Eminescu şi folclorul”. Participă elevii clasei a VI-a de la Şcoala „Take Ionescu”;

• Marţi, 5 februarie 2013, ora 16.00, la Secţia Multimedia – Internet – „Reflecţii asupra operei eminesciene” – concurs de eseuri ale elevilor de la clasa a X-a D a Grupului Şcolar „Antim Ivireanul”, prof. Antonela Predescu; videoproiecţia documentară „Eminescu în artă”, realizată de bibliotecar Adriana Edu (Secţia Multimedia – Internet) şi audiţie muzicală pe versurile lui Mihai Eminescu;

• Miercuri, 13 februarie 2013, ora 11.00, la Secţia Carte pentru Copii – „Eminescu prin ochi de copil” – concurs de desene şi recitări din lirica eminesciană. Participă elevii clasei a III-a A de la Şcoala „Take Ionescu”, coordonaţi de înv. Elisabeta Georgescu.