Echipele maghiare „fac legea” în Liga Campionilor


• Rail Cargo a câştigat meciul cu Krim şi domină grupa Oltchimului
 

La finalul săptămânii trecute, la Budapesta, a avut loc ultimul meci al etapei a treia din cadrul Grupei a II-a a Ligii Campionilor. Handbalistele de la Rail Cargo, gazdele partidei, porneau drept favorite în faţa slovenelor de la Krim Ljubljana, însă meciul se anunţa unul foarte dificil pentru unguroaice, cunoscută fiind forţa de grup extraordinară pe care o dezvoltă oaspetele, caracteristică formaţiilor ex-iugoslave. Evoluţia „ostilităţilor” din prima repriză a confirmat aşteptările specialiştilor acestui sport, slovenele făcându-le „viaţa grea” unguroaicelor, iar Krim a intrat cu un gol avantaj la cabine (15-14). Situaţia a prins însă o turnură neaşteptată în actul secund. Încurajate frenetic de „vulcanicul” public alb-verde din tribune, vicecampioanele Ungariei au revenit treptat şi au întors „sorţii” de partea lor. Cu zece goluri marcate, vedeta celor din Budapesta, Zsuzsanna Tomori, a fost din nou la înălţime, evoluţia ei excelentă făcând practic diferenţa între cele două formaţii. La finalul partidei, Rail Cargo a fost echipa care a cules cele două puncte puse la bătaie, unguroaicele impunându-se cu 30-26. Cu acest succes, gruparea din Budapesta rămâne neînvinsă în Grupa a II-a, acumulează şase puncte şi trece pe primul loc în clasament, la două puncte avans de slovenele de la Krim, patru faţă de Oltchim, respectiv şase de Zvezda.

ETO Gyor, fără rivală în Grupa I

Iar dacă vicecampioanele Ungariei se descurcă destul de bine în Grupa a II-a, despre campioanele de la Gyor putem spune că „predau” adevărate lecţii de handbal în Grupa I. După două victorii facile, pe teren propriu cu Buducnost şi în deplasare la Randers, Gorbicz & Co. s-au deplasat sâmbătă în Norvegia, acolo unde au întâlnit o fostă deţinătoare a Ligii Campionilor, Larvik HK. Nordicele au încercat să facă faţă ritmului unguroaicelor, au dat totul în prima repriză, pe care au câştigat-o cu 10-8, dar „bateriile” s-au epuizat în actul secund. Maghiarele au profitat de situaţie, iar „vikingele” au devenit o pradă uşoară. Soos, Gorbicz, Loke sau Lekic au făcut ce au dorit cu apărarea debusolată a nordicelor, partida încheindu-se cu un scor ce nu are nevoie de prea multe comentarii, 24-18 în favoarea handbalistelor de la ETO Gyor.

În cealaltă partidă a Grupei I, disputată duminică, muntenegrencele de la Buducnost Podgorica au trecut cu destule emoţii, pe propriul teren, de danezele de la Randers HK, scor 24-22 (12-11 la pauză).

Clasamentul Grupei I

1.ETO Gyor 3 3 0 0 76-53 6p

2.Larvik HK 3 2 0 1 63-61 4

3.Buducnost 3 1 0 2 59-69 2

4.Randers HK 3 0 0 3 59-74 0

Clasamentul Grupei a II-a

1.Rail Cargo 3 3 0 0 88-82 6p

2.Krim Ljubljana 3 2 0 1 83-78 4

3.CS Oltchim 3 1 0 2 75-76 2

4.Zvezda 3 0 0 3 83-93 0

*primele două poziţii din fiecare grupă asigură calificarea în semifinale