Discurs despre programe libere


Astăzi, 21 iunie, între orele 11.30 şi 12.30, în Sala de seminarii a Centrului de Informare EUROPE DIRECT Vâlcea din cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, Tiberiu C. Turbureanu, președintele Fundației „Ceata”, va ține un discurs despre programe libere. Tiberiu C. Turbureanu este originar din Râmnicu Vâlcea, fost voluntar al Centrului de Informare Comunitară și absolvent al Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” și al Universității „Politehnica” din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare. Din 2012 este și reprezentant al proiectului Mozilla și coordonatorul traducerii în română a sitului proiectului GNU. Fundația „Ceata” este o fundație românească dedicată programelor de calculator libere și culturii libere, aliniată la filozofia programelor libere a proiectului GNU. „Ceata” își propune să formeze o nouă echipă locală în județul Vâlcea, sub coordonarea lui Alexandru Vochescu, elev al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”. Evenimentul este organizat de Centrul EUROPE DIRECT.