Despre neoliberalismul d-nei ENE Gabriela Ana sau De ce n-are ursu` coadă! (2)
Condiţii care, printre altele, nu sunt îndeplinite. În ordin sunt numite instituţiile care acordă aceste avize care, se pare că şi ele lipsesc. De altfel, inexistenţa autorizaţiilor sanitare nu permite emiterea de către A.R.A.C.I.P. a autorizaţiei de funcţionare provizorie a oricărei unităţi şcolare.
C. În acelaşi interviu publicat în 8 august 2013, d-na ENE mai bate apa-n piuă susţinând că „în calitatea mea de inspector şcolar general, m-am luptat să elimin „cornul şi laptele” şi să-l transform într-o masă caldă”, considerând că astfel „era mai uşor să trecem la sistemul after-school”. Scapă (intenţionat?) din vedere că Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, act normativ de al cărei autor e atât de mândră, dă posibilitatea unităţilor şcolare ca, „prin decizia consiliului de administraţie”, să îşi poată extinde activităţile cu elevii după orele de curs prin programe „Şcoala după şcoală”, realizate în parteneriat cu autorităţile publice locale şi cu asociaţiile de părinţi, pe care statul le poate finanţa doar „pentru copiii şi elevii din grupurile dezavantajate”! (art. 58 alin. (1)-(2), (4)). Altfel spus, vorbeşte despre zădărnicia unei pretinse lupte, pe care legea nu o permitea!
S-a ajuns la situaţia ca tot felul de terchea-berchişti (cu bani mulţi şi minte puţină) să îşi imagineze că, dacă îşi „abandonează” copilul/copiii în mâinile unor dăscălici interesaţi (care îi momesc cu promisiuni iluzorii/deşarte în cazul în care le încredinţează copiii timp de 12 ore zilnic), aceştia vor deveni nişte … „budişteni”. Este posibil ca, ici colo, acest lucru să se şi întâmple! Numai că, departe de a deveni noua elită de mâine a ţării, mulţi dintre ei vor spori alarmant numărul loazelor. Până la un punct, reacţia părintelui parvenit este firească. Dacă de această dorinţă a sa nu ar profita tot felul de pretinşi „experţi” educaţionali, care le promit „marea cu sarea”. Promisiuni de care, cel mai des, se alege praful şi pulberea!
Cine îşi imaginează că în şcolile din occident copiii sunt chinuiţi de la 6-7 ani, cu un program de 12 ore pe zi, se înşeală amarnic. Medicii pediatri avertizează că un program prelungit de şcoală, combinat cu un altul îndelungat pentru teme, ajunge să-i obosească foarte tare pe elevi: „Îi omorâm cu teme în clasele I-IV şi ei ajung la gimnaziu deja obosiţi şi fără chef de a mai învăţa ceva” (dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală); specialiştii în educaţie afirmă că recomandarea ca profesorii să nu mai dea teme elevilor merită să fie luată în consideraţie: „Ziua de muncă a elevului care nu lipseşte de la şcoală şi încearcă să rezolve toate sarcinile alocate pentru activitatea independentă depăşeşte adesea durata admisă de legislaţia muncii pentru adulţi. Copiii au nevoie de eliminarea stresului şi de odihnă. Rostul vieţii elevilor nu este acela de a cumpăra culegerile de probleme şi colecţiile de comentarii ale „băieţilor deştepţi” care asfaltează şoselele educaţiei!” (prof. univ. Petru Lisievici, decan al Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie din Braşov); Eugen Palade, coordonator de programe la Centrul Educaţia 2000+, recomandă folosirea timpului liber pentru lectură. Psihopedagogul Aura Stănculescu, director al Centrului Municipal Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, avertizează că „suprasolicitarea elevilor poate duce la cefalee, paloare, cearcăne, palpitaţii, greaţă, vărsături, scădere ponderală, scăderea memoriei şi a capacităţii de lucru, bâlbâială, agitaţie, ticuri, plâns excesiv, izolare, scăderea motivaţiei, dureri de cap şi de stomac, tulburări ale somnului. Cel mai des, elevii suferă de boli oculare, legate de nutriţie, sau locomotorii”. Exercitarea de presiuni asupra copiilor ca să înveţe până seara târziu când organismul este deja obosit, nu face altceva decât să pregătească un viitor „workaholic”! Desigur că propovăduitorii sistemului de educaţie „hei-rupist, de-o zi lumină”, nu fac public vorbire despre asemenea inconveniente majore. Pentru că, prin vestita lege funeriană, banul urmează elevul şi în învăţământul privat! De la părintele dornic de mai binele odraslei sale, banul trebuie stors şi prin asemenea scorneli: „cluburi de comunicare, la alegere, între limbile engleză, franceză, spaniolă şi germană, club de dezvoltare a competenţelor de comunicare în limba română, club de dezvoltare a competenţelor de raţionament logic, club de cetăţenie activă, de matematică distractivă, de TIC, de arte (muzică, teatru, pictură, dans)”. Care pot funcţiona în sistemul învăţământului privat şi pentru 1-3 doritori de a studia o anumită limbă străină, ceea ce în sistemul învăţământului de stat nu se poate. Acolo se umblă cu … turma. Dar asta costă! Şi nu puţin! Fapt pe care îl cunoaşte şi îl recunoaşte şi d-na ENE, atunci când spune: „Într-adevăr, eforturile financiare ale … celor care vor veni la această şcoală vor fi deosebite”. Aşa cum declară, nu-i mai rămâne altceva de făcut, decât să aştepte să-i vină şi ”materialul didactic, şi aici mă refer la copii”, pentru a putea „lua în calcul şi implementarea unor proiecte europene”! Chiar dacă îi consideră pe copii ca fiind doar „material didactic”, d-na ENE vede în ei condiţia sine qua non pentru iniţierea unor noi proiecte şi asigurarea accesului la fondurile europene. Europo, pregăteşte-te, că vine iar după euroi!
D. Este regretabil şi faptul că, de prevederile Ordinului ministrului educaţiei nr. 3.066/1999 cu privire la temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar, s-a ales praful şi pulberea. La căderea în desuetudine a acestuia, prin calităţile oficiale pe care le-a deţinut, a contribuit şi d-na ENE achiesând la sistemul „privat” de meditaţii „after school” la domiciliul învăţătorilor/profesorilor, cu proprii lor elevi din învăţământul de stat. Pornind de la premisa că timpul necesar efectuării temelor pentru acasă la debutul clasei I trebuie să fie de aproximativ 30 de minute, în vederea readucerii învăţării în orele de clasă şi a folosirii cu randament a acestora, prin Ordin se recomanda rezolvarea în clasă, în timpul orei de curs, a unor părţi reprezentative a temei pentru acasă, având în vedere ca aceste teme să fie stabilite diferenţiat, astfel: tema obligatorie, „de nivel mediu de dificultate, pentru toţi elevii clasei”; tema suplimentară şi individuală, „fără caracter permanent, pentru situaţii adecvate, precum: activităţi de recuperare, activităţi de dezvoltare, pregătire pentru concursuri etc.”.
E. Şi încă ceva. Cât timp s-a aflat pe funcţie în inspectoratul şcolar, d-na ENE nu a ratat nicio călătorie în străinătate, indiferent al cărei şcoli era proiectul. Pentru a putea pleca în străinătate, profesorii aplicanţi aveau nevoie de avizul inspectoratului! Astfel că, inspectorul şcolar general s-a preumblat „în foarte multe ţări pentru a vedea şi alte sisteme şi a lua ce e mai bun de acolo”! Ce păcat că din schimbul de experienţă în Anglia nu a putut aplica în învăţământul preuniversitar de stat din judeţul Vâlcea, decât ideea cu … uşa de la clasă deschisă/fereastra făcută în uşă, pentru supravegherea „nevolnicilor” de profesori! Restul ideilor, în cazul în care acestea există, le-a păstrat pentru şcoala sa privată.
7. Acum, învăţământul de stat îi miroase urât d-nei ENE: „orele de extra – curricular nu se vor face ca în şcolile de stat în funcţie de doleanţele profesorilor, ci în funcţie de dorinţele părinţilor şi ale copiilor”; copiii vor fi „într-un climat mai sigur”, deoarece „nu vor intra în contact cu elevi mai mari, ceea ce se întâmplă la şcoala de stat. Atunci, tot ce înseamnă agresivitate verbală, gestică sau comportamentală nu are de unde să vină”; dacă nu a putut transforma la stat „cornul şi laptele în masă caldă”, pentru că nu s-a dorit niciodată, „atunci haideţi să facem ceva în sistemul privat”! Cine nu ştie despre ce este vorba, şi-ar putea-o imagina luptându-se cu inerţia din sistemul învăţământului de stat! În anii în care s-a aflat la conducerea acestuia! Păi tot dânsa răspundea de aceste „probleme” şi la stat! Şi au rămas aşa cum le-a găsit. Ba chiar mai rău.
„Istoria aceasta, d-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fiecare ţară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc streinii, ci ni le face toate
Un pământean d-ai noştri, o rudă sau un frate.”
(Grigore Alexandrescu, Toporul şi pădurea)
P.S. Ar fi chiar culmea culmilor, aşa cum îi tămâiază unii „presari”, ca, drept filodormă pentru votul dânsei din Consiliul Local, d-na ENE să fie recompensată cu un post călduţ în inspectoratul şcolar! Exact asta i-ar/ne-ar mai lipsi! După ce şi-a justificat demersul iniţiativei personale de a organiza o şcoală privată prin demascarea publică a unor neajunsuri ale învăţământului de stat, căruia i-a tras clopotele în interviurile din ultima perioadă, cum ar fi ca, în eventualitatea în care ar fi din nou cocoţată într-o asemenea funcţie, să o auzi lăudându-i calităţile şi meritele fără egal!? Trăim s-o vedem şi p-asta?