Deputatul Vîlcu sare la gâtul lui Ponta: DEMISIA!
„Demisia este singura soluţie a premierului USL Victor Ponta după ce s-a stabilit de către o nouă comisie că a plagiat”, afirmă deputatul PDL Samoil Vîlcu. „Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului USL pentru că România nu poate fi reprezentată de un om care şi-a obţinut titlul de doctor prin «furt». Concluzia Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti nu poate fi contestată, este vorba de specialişti, iar negarea adevărului evident este o încurajare la nerespectarea legii. Este o jignire adusă celor care au obţinut prin muncă o diplomă de doctorat. Negarea adevărului de către Ponta pune în pericol întregul sistem de învăţământ, îl decredibilizează, iar încercările foştilor şi actualilor miniştri ai Educaţiei de a acoperi furtul nu au făcut decât să accentueze faptul că diploma de doctorat este nemeritată. Sentinţa Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării nu are nicio valoare, chiar dacă îl avantajează pe Ponta. Acest consiliu nu are nicio atribuţie în judecarea tezelor de doctorat, aşa cum reiese din Art.170 din Legea Educaţiei 1/2011 coroborat cu Art.50 din HG 681/2011 care, explicitează şi detaliază Legea Educaţiei 1/2011” este de părere deputatul Samoil Vîlcu.
„Guvernul USL a adus deservicii majore României prin tot ceea ce a făcut în ultimul timp. Am primit critici dure şi fără precedent de la Comisia Europeană prin raportul de monitorizare, leul s-a devalorizat, şomajul este în creştere, marile companii pleacă din România, iar nerespectarea statului de drept ar putea să atragă măsuri şi mai dure din partea UE, existând pericolul de a fi izolaţi. Modul în care a înţeles USL să organizeze acest referendum este un alt exemplu că sunt capabili de orice în dorinţa de a controla toate instituţiile statului. Sper ca vâlcenii, ca de altfel toţi românii să realizeze că acest guvern USL este un pericol pentru evoluţia ţării”, a opinat parlamentarul democrat-liberal.