„Decizia luată a fost una corectă şi luminată”


ungureanu_bebe• susţine prefectul Petre Ungureanu, referindu-se la plecarea din Prefectură a Culturii şi Agriculturii

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, reprezen­tantul Guvernului în teritoriu a dezbătut şi mult mediatizata plecare a unor instituţii din cadrul Prefecturii. Vorbim de Centrul de Consultanţă Agricolă, Direcţia de Cultură şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea. Dacă în cazul ultimelor două instituţii problema a fost rezolvată elegant, după cum însuşi declară prefectul Petre Ungureanu, în cazul Agriculturii lucrurile nu au stat întocmai. „Decizia a fost una corectă şi luminată, spun eu. Am rezolvat pro­ble­ma elegant cu ITM-ul şi Cultura, dar mai puţin cu Centrul de Consultanţă Agricolă, nu Camera Agricolă cum s-a tot spus. Directorul Cernătescu a făcut tot felul de declaraţii nepotrivite. Lucrurile nu au fost uşoare nici pentru directorul Culturii. Florin Epure a făcut însă demersuri şi până la urmă a rezolvat problema. La fel şi ITM-ul care avea câţiva angajaţi în sediul Prefecturii. Aceştia s-au mutat chiar în sediul ITM. A rămas pe poziţie Inspecţia Socială condusă de Violeta Niţescu, care are puţin peste 30 de angajaţi”, a precizat prefectul Ungureanu.