De la opaiţ, la iluminatul electric (scurt istoric)

În articolul de faţă, vom încerca să facem o retrospectivă a iluminatului electric în Râmnicul Vâlcii.

La începuturile civilizaţiei, focul era singurul izvor de lumină la care omul mai lucra ceva în cursul nopţii. La multe populaţii cu istorie scrisă şi nescrisă, focul este socotit sacru. Fata care întreţinea acest foc sacru trebuia să rămână nemăritată, ca vestalele feciorelnice din Roma.

Potrivit legendei, Prometeu este titanul care a furat zeilor focul şi l-a adus pe Pământ, dăruindu-l oamenilor şi contribuind astfel la dezvoltarea meşteşugurilor. Cu timpul, s-au inventat şi alte surse de lumină, folosindu-se diferite substanţe, care, prin aprindere, să dea lumină.

La început, a fost opaiţul în care lumina era produsă de un fitil introdus într-o substanţă grasă. Opaiţele din perioada glaciară au servit drept model opaiţelor cu ulei din Pompei şi Roma.

După opaiţ, lumânarea de ceară, stearină sau parafină a fost folosită până când lampa de petrol a început să înlocuiască lumânările. De la lampa cu petrol, s-a trecut apoi la lampa electrică cu arc.

În anul 1812, Humphrey Davy (1778-1829), chimist şi fizician englez, a inventat lumina electrică cu arc (Dicţionar cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979, pag. 282).

În Râmnic, până spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, uliţele oraşului nu erau luminate deloc pe timpul nopţii, de felinare nici nu se pomenea. Şi la noi, ca şi la alte aşezări omeneşti, cum se făcea noapte, întunericul şi tăcerea puneau stăpânire peste oraş.

În faţa porţilor unor case boiereşti cum erau ale Lahovarilor, Oromolu, Olănescu, Slăvitescu, Munteanu, Temelie şi alţii, se afla câte un şomoiog de cânepă îmbibat cu păcură care mai lumina cât de cât uliţa în faţa casei.

Odată cu secolul al XIX-lea, încet, încet, începe şi la Râmnic a se lumina străzile principale, la început, cu lumânări de seu, ceva mai târziu au fost folosite felinare, amplasate din distanţă în distanţă. Acum, încep să apară o mulţime de informaţii documentare cu privire la organizarea activităţii serviciului administrativ de iluminat public.

Introducerea Regulamentului Organic, în iulie 1831, în Ţara Românească, îmbunătăţeşte organizarea administrativă în oraşe.

La Râmnic, conducătorii oraşului erau obligaţi să folosească felinare pentru iluminatul oraşului noaptea, „Felinarele erau puse la răspântiile cele mai importante, în faţa unor clădiri mai importante, a unor prăvălii şi hanuri”.

Începând cu anul 1833, locuitorii oraşului erau obligaţi să contribuie cu bani la aprovizionarea cu materialele necesare la iluminatul oraşului, aşa cum reiese din Dosarul 9/1833 din mai 5.

Aprovizionarea cu lumânări de seu, se făcea cu greutate şi de multe ori cu preţuri ridicate din lipsa celor care le executau. În multe dosare, se găsesc informaţii în care este prezentată activitatea depusă de administraţia oraşului de a găsi lumânări cu preţ mai scăzut, cum reiese din Dosarul 45/1842, noiembrie 22 şi unele din măsurile pe care le luau în ce priveşte aprovizionarea îndestulătoare cu lumânări de seu, cum informează Dosarul 50/1843. Ca şi în alte oraşe din România, în Râmnic se trece la iluminatul de noapte cu felinare. Se face încă un pas în modernizarea oraşului, la 7 februarie 1848, în oraş, se trece la amplasarea felinarelor pentru luminarea străzilor pe timp de noapte. De asemenea, se organizează paza pe timp de noapte a oraşului, precum şi munca de curăţire a felinarelor şi întreţinerea luminii pe timp de noapte, aşa cum este prezentată această activitate în Dosarul 103/1848 din 7 februarie.

Ajungem în anul 1865, an în care, în Râmnic, se ia iniţiativa de a se introduce iluminatul cu gaz aerian. Din punct de vedere istoric, se pare că la Râmnic, această iniţiativă de iluminare cu gaz se face cu doi ani înaintea Bucureştiului, care abia în anul 1867 introduce iluminatul cu gaz aerian.

În Dosarul 327/1865 iunie 23, se găsesc detalii de organizare cum sunt la p.45-46. Documentele întocmite pentru iluminare şi p.11-12 ce cumpărături erau necesare să se facă, pentru ca în p.53 să se specifice modelele de lămpi de cumpărat în funcţie de locul de amplasare al lor.

Din Dosarul 419/1867 ianuarie aflăm ce cheltuieli sunt făcute atât cu introducerea lămpilor de gaz pentru iluminarea oraşului pe timp de noapte cât şi ţinerea lor aprinse de cum se înserează până spre dimineaţă.

În anul 1869, în Râmnic, erau amplasate 61 de lămpi arzătoare pentru iluminat şi se plătea pentru aprinzătoare pe o lună suma de 117 lei noi şi 50 de bani. Primăria urbei Râmnicului face cunoscut, prin ordin dat casierului, să urgenteze cumpărarea cu preţuri cât mai reduse cele necesare pentru iluminatul stradelor oraşului pentru o lună. Au fost cumpărate următoarele materiale: sticle lampă – 25 de bani, cotul de fitil – 30 de bani, duzină de chibrituri – 45 de bani. La aceste preţuri au fost achiziţionate: 100 sticle lampă, 60 coturi de fitil, 10 duzini de chibrituri, un butoi de 14 vedre de gaz necesar pentru iluminatul oraşului, costul lor fiind de 77 lei, Dosar 846/1874, februarie 16.

O altă informaţie din arhiva primăriei, o avem din anul 1878, cu privire la necesarul pentru iluminatul străzilor pentru o lună, 33 sticle lampă, coturi fitil 10 (cotul – 50 bani), două perechi foarfeci, costul 1,50 lei, patru coturi americă, 3 duzini chibrituri, în total, costul la 24,40 lei.

Primăria urbei Râmnicului face o comandă de 75 stâlpi de fontă pentru cele o sută de felinare cu lămpile lor, către firma P. Keilhaurer din Bucureşti, cu adresa 972/20.02.1895, costul total fiind de 60 de lei bucata/stâlp.

Odată cu intrarea în secolul XX, primăria Râmnicului începe demersurile pentru introducerea iluminatului elec­tric în oraş cu lămpile de tip Washington.

În România, se introduce iluminatul electric public pentru prima dată în 1882, Timişoara este primul oraş din Europa care foloseşte iluminatul electric pentru străzi în anul 1884. La interval de 18 ani de la introducerea iluminatului electric stradal în România, şi la Râmnic, începe acţiunea de introducere a iluminatului electric stradal.

Din documentele de arhivă ale primăriei Râmnicului, începând cu anul 1906, găsim o mulţime de informaţii în legătură cu acţiunile de introducere a iluminatului public particular. Acum, toate felinarele de pe străzile principale, Traian, Dorobanţi şi bulevardul Tudor Vladi­mirescu sunt mutate pe strada Principesa Maria. Se încep tratativele cu societatea anonimă Siemen-Schuckert pentru introducerea iluminatului public. Au fost amplasate lămpi care să atârne pe axa străzilor principale. Au fost amplasate 70 de lămpi cu arc care să ardă 16-17 ore, după care se înlocuiau cărbunii. Stâlpii folosiţi la instalaţia de iluminare a străzilor erau de oţel tip MANNESMANN, livraţi de firma Herman Blusch, Bucureşti. Străzile unde au fost amplasate lămpi electrice au fost: Traian, Ştirbei Vodă, Călăraşi, Gării şi Bulevardul Tudor Vladimirescu. Lămpile cu arc, 50 bucăţi de tip Siemens – Schuckert, model mare de opt amperi aveau durata de ardere de 15-16 ore. Au mai fost montate 50 de macarale de fontă pentru ridicarea şi coborârea lămpilor cu arc şi 6 pentru lămpile de pe axa străzilor.

Străzile pe care au fost montate lămpi cu arc pe axa lor au fost: Strada Traian cu 15 lămpi la fel şi strada Călăraşi, iar pentru Grădina Zăvoiul, au fost montate 25 de lămpi, aşa cum reiese din Dosarul 34/35/1906.

O informaţie deosebită oferă Dosarul 34/1906, la pagina 3: „Casa Companiei Generale Electrice din Nancy cere să fie invitată la licitaţia făcută de primărie pentru instalarea luminii electrice în oraş”. La dosar, se află şi schiţa de plan unde urmau să se instaleze lămpile electrice.

Tot în cursul anului 1906, au fost instalate lămpi electrice, la cererea abonaţilor particulari. Vă prezentăm situaţia abonaţilor: Strada Traian, 120 de lămpi la 15 abonaţi, Strada Doro­banţi, 160 de lămpi la 16 abonaţi, Stra­da Călăraşi, 135 de lămpi la 21 de abo­naţi (aici, la abonaţi intră şi fabricile fraţilor Nanciu, P. Herţa, Iarvany şi Moara Avramescu), Bulevardul Tudor Vladimirescu, 106 lămpi la 10 abonaţi, la teatrul Adreany, au fost montate 25 de lămpi, Strada Radu de la Afumaţi, 25 de lămpi la 4 abonaţi, Strada Re­gele Carol I, 40 de lămpi la 6 abonaţi, Strada Mihai Bravu, 40 de lămpi la 8 abonaţi.

Filiala de la Bucureşti a firmei S.W. HOFFMANN face cunoscut primăriei la 5/18 ianuarie 1907: „V-am transmis de la casa Oarels Freres un vagon prin vama Râul Vadului, motorul necesar punerii în funcţiune a iluminatului electric a oraşului” Dosar 2/1907. Spre surprinderea inginerului tehnic, la montarea şi punerea în funcţiune a motorului electric diesel, acesta era defect, având scurgeri de ţiţei.

Pentru instalarea luminii electrice şi la periferia oraşului s-au folosit 50 de stâlpi de stejar care să servească drept stâlpi intermediari între stâlpii de fontă ai lămpilor, la susţinerea cablurilor electrice.

S-a mai apelat la firma Siemens-Schuckert pentru trimiterea a 16 comptori electrici pentru a fi instalaţi la particulari. Uzina oraşului avea, în iunie 1907, montate două motoare diesel de 80 cai putere şi de 50 cai putere, diname generatoare de 70 amperi cuplate la motorul de 50 de cai putere şi diname generatoare de 2 bucăţi de tip G.M. 142 funcţionând fiecare la 230-240 volţi de circa 40 amperi.

Tabloul de distribuţie cu toate aparatele de manevră şi de siguranţă, conductori aerieni, izolatori, stâlpi de fier, stâlpi de brad în număr de 300, lămpile cu arc de 10 amperi în număr de 30 de bucăţi şi de 8 amperi în număr de 50 de bucăţi au fost achiziţionate numai în luna iunie a anului 1907.

Acţiunea de modernizare cu echipament tehnico-electric se continuă şi în anul 1909, când primăria achiziţionează încă un motor diesel de 180 de cai putere, pentru a face faţă la cererea tot mai mare de energie electrică. Consumată de cinematografe, cluburi, restaurante, bodegi şi magazine, aceasta este înglobată în consumul particular pentru iluminat şi nu poate fi evaluată separat, aşa cum este stipulat în dosarul 4/1931.

La 20 noiembrie 1931, sub numărul 225, societatea de electricitate producea sau procura distribuirea şi vânzarea energiei electrice sub orice formă în tot cuprinsul comunei R. Vâlcea cu sediul în R. Vâlcea, strada Ştirbei Vodă, cu capital vărsat în numerar lei 14.000.000, înfiinţată la 19.11.1931, durata 40 de ani având împuterniciţi pe d-nii ing. W. Kaiser şi ing. B. Daici, după tabloul de firme înmatriculate pe lunile octombrie şi noiembrie 1931.

Multe din realizările făcute de administraţia primăriei urbei Râmnicului sunt evidenţiate în Dosarul 27/1948 din care evidenţiem: numărul străzilor cu lumină electrică este de 80, cu o lungime totală de 26 kilometri de instalaţie electrică.

Această selecţie de informaţii, legate de dezvoltarea producerii şi distribuţiei electrice în oraşul Râmnicul Vâlcii ne oferă posibilitatea de a constata că oraşul nostru a fost printre primele din Ro­mâ­nia care a beneficiat de curent electric.