De la contrarevoluţia din Ungaria la gradul de locotenent
• Ion Anghelescu a absolvit Şcoala nr. 2 a Ministerului Administraţiei şi Internelor cu medie mare şi pe profil economic
În episodul anterior am prezentat întâmplări reale din viaţa lui Ion Anghelescu, care a plecat de-acasă de la vârsta de 13 ani pentru a-şi face un rost. Viaţa lui Anghelescu, originar din comuna argeşeană Tigveni, nu a fost una uşoară, fiind marcată de greutăţi încă din tinereţe. Firul poveştii s-a oprit, data trecută, la intrarea tânărului Anghelescu în Şcoala de ofiţeri a Ministerului Administraţiei şi Internelor. „În luna octombrie a anului 1956, când a avut loc contrarevoluţia din Ungaria, în ţară s-au făcut pregătirile necesare stării de război. În anul următor am intrat deja în şcoala militară şi am acceptat sa merg la miliţie, nu la securitate. Îmi plăcea că ofiţerii de miliţie erau frumos îmbrăcaţi, erau respectaţi în oraş. Am trecut procesul de recrutare, care a fost destul de dificil… Eu făcusem armata, eram familiarizat cu pregătirea militară, cu tragerile cu armamentul de infanterie. Am făcut trei ani de armată şi instrucţie, ceea ce ne crease un fel de-a vorbi, de a ne deplasa… Ajunsesem să merg prin cazarmă în pas de front, să fac întoarceri din mers sau, atunci când discutam cu un grad superior, luam poziţia de drepţi”, spune Ion Anghelescu.
„Vedeam doar cerul din şcoala de miliţie”
„Eroul” poveştii noastre a fost repartizat la şcoala nr. 2 a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care era localizată chiar lângă Miliţia Bucureşti. „Sediul şcolii era în centrul Bucureştiului, într-o clădire cu 7 sau 8 etaje. Din interior vedeam doar cerul, în rest eram închişi între ziduri. Programul era foarte riguros… Deşteptarea la ora 6 dimineaţa, program de înviorare, spălat, bărbierit, făcutul paturilor, ca-n armată. După ce făceam programul de dimineaţă, ieşeam la înviorare, în poligonul de sport şi făceam exerciţii fizice timp de 30 minute, în ritm şi pe grupe. Am fost împărţiţi în grupe de opt persoane, plutoane de câte patru grupe, companii de 4 – 5 plutoane şi batalioane formate din mai multe companii. Şcoala dispunea de clase pentru fiecare pluton, dar aveam şi săli mai mari de pregătire, amfiteatre, unde încăpeam toţi elevii. După înviorare ne îmbrăcam şi mergeam la masă, în ordine. După ce serveam masa, la ora 8.00 începeau cursurile, care durau până la ora 14.00. Mergeam iarăşi la masă, apoi odihnă obligatorie o oră, urmând studiul individual sau meditaţia la bibliotecă. Aveam cadre de la facultatea de drept, ştiinţe sociale, politice, economice. Programul educaţional se termina seara, în jurul orei 19.00, iar apoi aveam program liber până la ora 22.00”, spune Anghelescu.
Lupte de apărare, tehnici de prindere sau imobilizare
Tinerii din şcoala nr. 2 a Ministerului Administraţiei şi Internelor făceau şi o serie de exerciţii fizice, printre care lupte de apărare, tehnici de prindere sau imobilizare. De asemenea, făceau cursuri de conducere auto, dar şi pregătire militară – de front şi de infanterie. „La noi, învăţarea se baza pe zona de cercetare, de urmărire. Erau anumite plutoane care lucrau la formaţiunea judiciară, fiind dotaţi şi cu câini de dresaj”, îşi aminteşte Anghelescu. În zilele de duminică, în mod normal, majoritatea elevilor primeau bilete de voie pentru a merge în oraş sau pentru a merge acasă, pentru cei care locuiau în provincie. „Câteodată, când greşea vreunul, eram consemnaţi tot plutonul”, mai spune Ion Anghelescu.
La arest pentru întârziere şi pentru versuri
Ion Anghelescu îşi aduce aminte de momentul căsătoriei, dar şi de un episod în urma căruia a fost sancţionat pentru că nu a respectat biletul de ordine şi nu s-a prezentat la apel. „M-am căsătorit când eram activist la Uniunea Tineretului Muncitoresc. Cum s-a întâmplat? Se organizau manifestări de 1 mai, 23 august… Eu m-am hotărât să mă căsătoresc într-o zi de 1 mai, dimineaţa, cu prima fată pe care o voi cunoaşte. Am cunoscut o asistentă medicală în parcul Mircea cel Bătrân. Am plecat din horă, am invitat-o în mijloc, am început să discut cu ea, iar pe 4 iulie am fost căsătorit legitim. Am făcut nunta în octombrie, adică mi-am luat un prieten ca să-mi fie naş, am mâncat nişte mici la un restaurant şi atât. Apoi, am făcut nunta acasă la socrii mei, la Bujoreni… În ziua nunţii, pe 26 octombrie, a început contrarevoluţia din Ungaria, aşa cum spuneam mai devreme, şi au venit nişte băieţi de la Securitate la mine şi m-au luat la «oastea ţării». În primăvara anului 1958, a venit soţia pe la mine, la Bucureşti. M-am învoit, iar a doua zi, la ora 6.00, trebuia să fiu în cazarmă. Nu m-am prezentat la ora stabilită, pentru că a trebuit să o duc pe ea la tren şi am întârziat la şcoală. M-au băgat la arest vreo cinci zile şi de atunci mi-am dat seama că nu e bine să greşesc. Aveam o stare de nelinişte şi m-am apucat să compun nişte versuri, în care mi-am manifestat nemulţumirea faţă de pedeapsă. Pentru asta, comandantul mi-a prelungit arestul cu încă trei zile, apoi m-a scos în faţa frontului şi m-a criticat”, rememorează Anghelescu.
Profil economic
Din anul doi al şcolii Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ion Anghelescu s-a specializat pe profil economic. „Profilul nu prea era strict, pentru că puteai să termini pe un profil şi apoi să te dea pe altă operaţiune. Am terminat şcoala militară în 1959 pe profil economic, am făcut practică la Argeş şi la Galaţi. În 1959, pe 23 august, am fost avansat în gradul de ofiţer. Îmi aduc aminte că ne-am îmbrăcat în uniforme de gală, dar nu aveam gradele pe umăr. Eram convins că nu voi fi sublocotenent, pentru că aveam media foarte mare, dar mi-era teamă să nu mă afecteze pedeapsa cu arestul. M-am temut degeaba, am terminat cu gradul de locotenent”, conchide Ion Anghelescu.