Curierul de Vâlcea – XXIII
La sărbătoarea ziarului, care a avut loc sâmbătă, 19 ianuarie, în sala Alexandru Lahovari a Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea, au fost prezenți numeroși prieteni ai redacției din Vâlcea și din țară, cadre universitare, scriitori, jurnaliști, editori, pictori, oameni de cultură, cititori și colaboratori, elevi și studenți. Manifestarea a fost onorată de președintele Consiliului Județean Vâlcea, dr. ing. Ion Cîlea, de vicepreședintele Dumitru Persu, de primarul municipiului Rm. Vâlcea, ing. Emilian Valentin Frâncu, de primarul comunei Prundeni, Ion Horăscu. Salutul acestora, ca și al numeroșilor oaspeți și invitați din municipiu și județ, adresat redacției ziarului sărbătorit, tuturor cititorilor a fost primit cu aplauze de cei prezenți.
În numele instituției pe care o reprezintă, cu prilejul sărbătoririi a 23 de ani de la înființarea primului cotidian particular independent, dl prefect Mircea Nadolu a decernat Diplomă de Excelență Colectivului redacțional al „Curierului de Vâlcea”, președintelui de onoare al ziarului, Ioan Barbu, precum și directorului general Sorin Alexandru Barbu, pentru întreaga activitate jurnalistică și longevitate în slujba ADEVĂRULUI. Diploma de Excelență i-a înmânat primarul Emilian Frâncu, în numele Primăriei Râmnicu Vâlcea, cotidianului „Curierul de Vâlcea” pentru profesionalismul și jurnalismul de calitate de care a dat dovadă în cei 23 de ani de existență. Președintele Consiliului Județean, dr. ing. Ion Cîlea, a înmânat Diploma de Excelență pentru contribuția excepțională la construcția, dezvoltarea și promovarea culturii și literaturii naționale, pentru colaborarea prestigioasă cu ziarul „Curierul de Vâlcea”, următorilor: Ion Andreiţă, scriitor, Bucure; George Călin, scriitor – scriitor, ambasador WOTC – ONU, Misiunea Permanentă a României la Strasbourg – Franţa; Lucian Avramescu, scriitor, comentator politic și editorialist, director general al Agenţiei de Presă AM PRESS, Bucureşti; Maria Diana Popescu, scriitor, editorialist, redactor şef adjunct al revistei AGERO – Stuttgart – Germania; Lilian Zamfiroiu, director onorific al ziarului „Curierul de Vâlcea”, ministru consilier în cadrul Delegaţiei Permanente a României pe lângă UNESCO de la Paris – Franţa; Marin Răducu, pictor – Bucureşti, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România; Conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin, critic literar, Universitatea Craiova; Doru Moțoc, scriitor, Rm. Vâlcea; Ioan Barbu, scriitor, președinte de onoare al ziarului sărbătorit.
Diploma de Excelenţă a Consiliului Judeţean Vâlcea a fost atribuită pentru excepționalul travaliu jurnalistic și profesionalismul în editarea şi „Curierului de Vâlcea”, și pentru menținerea acestui prestigios formator de opinie cetățenească în topul celor mai valoroase publicații ale mass-media din județul Vâlcea, următorilor membri ai redacției: Sorin Alexandru Barbu, director general; Elena Grigorescu, director general adjunct; Valentin Gheorghe Piţigoi, redactor şef; Alin Emilian Tudoroiu, director publicitate; Marius Constantin Ciutacu, redactor șef adjunct; Anamaria Constantinescu, redactor de rubrică; Sebastian Iulian Cîrciu, redactor de rubrică; Bogdan Burcea, tehnoredactor. A urmat Gala premiilor „Curierul de Vâlcea”, aflată la a VI-a ediție (lista premianților a fost publicată în ziarul de vineri-sâmbătă, 18-19 ianuarie).
Manifestarea aniversară „Curierul de Vâlcea – 23” s-a încheiat cu un spectacol de zile mari. Și-au dat concursul: formația folclorică „Mândrele” din Prundeni (director artistic Ion Horăscu; instructor, prof. Cornel Roşianu); recital extraordinar susținut de prof. Constantin Ceaușu (Drăgășani) și Corul Academic „EUPHONIA”, sub bagheta Maestrului Mihail Ștefănescu.
Distinse domnule Ioan Barbu, stimați colegi din redacție, felicitări pentru împlinirea unei „vârste rezonabile” a cotidianului pe care îl păstoriţi. Vă doresc cât mai multe apariţii. Multe bucurii şi împliniri!
Stimați colegi, stimate domnule Ioan Barbu,
De când e lumea şi pământul, sărbătoarea prietenilor este o sărbătoare pentru tine însuţi, poate fi ziua de naştere ori de nume, poate fi ziua doamnei din imediata vecinătate, a soţiei, a copiilor, poate fi ziua ta de naştere ori a vreunuia dintre voi. Este, în acelaşi timp, o serbare a prietenilor tăi. Este azi ziua unui cotidian numit „Curierul de Vâlcea”.
Consider a fi o sărbătoare la care mă simt dator să iau parte. Acolo, aproape de locul unde clopotele de la Cozia şi Horezu bat clipele trăirii în clopotul de-aramă. Dar sunt alături de gazetarul şi scriitorul Ioan Barbu, pentru a trăi, împreună cu el şi colegii săi, euforia sărbătorii pe care a generat-o prin fondarea, în ianuarie 1990, a acestei voci cu glas distinct în trăirile presei româneşti.
Mă înclin şi zic, sfios şi deplin respectuos: LA MULŢI ANI! În plin vă meargă trebile toate!