CS Chimia revine în Divizia A


După o pauză de aproape o lună de zile, datorată diferitelor acţiuni ale echipelor naţionale de tineret şi cadete, „chimistele mici” revin duminică în campionatul Diviziei A, Seria Vest. Chiar dacă sportivele pregătite de Nicoleta Lazăr şi Cristina Rouă (principal şi secund) se află pentru prima dată într-un campionat atât de valoros, CS Chimia fiind o formaţie nou-promovată pe cea de-a doua „scenă” a handbalului feminin românesc, ele au demonstrat că formează un lot omogen şi se pot lupta de la egal la egal cu mai experimentatele adversare. Astfel, după primele şaptesprezece etape disputate, din totalul celor douăzecişidouă, râmni­cencele ocupă un onorabil loc cinci în clasament, având şanse reale de a încheia chiar pe podiumul întrecerii. Partea superioară a ierarhiei Seriei Vest este formată din echipele: CSŞ Caracal 27p, CS Timişoara 25p, Universitar Târgu Jiu 22p, Mureşul Târgu Mureş 20p; CS Chimia Râmnicu Vâlcea 19p şi HC Alba Sebeş 19p.

Duminică, 8 aprilie, elevele Nico­letei Lazăr vor întâlni în deplasare formaţia CSM Sfântu Gheorghe. „Chi­mis­tele mici” pornesc ca favorite în acest joc, având în vedere diferenţa mare de punctaj şi locurile din clasa­ment existente între cele două formaţii, co­văs­nencele din Sfântu Gheorghe ocu­pând antepenultima poziţie a ierar­hiei, cu numai 13 puncte acumulate. Tot du­mi­nică, cu prilejul rundei a XVIII-a, se vor mai disputa partidele: Mureşul Târgu Mureş – CSŞ Caracal (derby-ul etapei, jucătoarele oltence având şansa de a obţine încă de pe acum „biletele” pentru play-off-ul de promovare în Liga Naţională în eventualitatea unui suc­ces); CS Timişoara – HC Alba Sebeş; CSM Bistriţa – Universitar Târgu Jiu; Bowling Sfântu Gheorghe – CSM Sla­tina şi Universitatea Timişoara – Univer­sitatea Reşiţa.