CS Chimia nu va mai evolua în noul sezon al ligii secunde de handbal feminin
• doar Naţional va mai reprezenta Râmnicul în această competiţie
Un singur sezon a rezistat CS Chimia pe cea de-a doua „secenă” a handbalului feminin. Însă, nu rezultatele slabe au fost cele care au condus retragerea echipei pregătite de Nicoleta Lazăr şi Cristina Rouă din campionat, ci lipsa posibilităţilor financiare pentru a mai continua la acest nivel, unul totuşi destul de înalt al handbalului din ţara noastră. Totuşi, activitatea sportivă de la CS Chimia nu a încetat în totalitate, clubul păstrându-şi echipa de junioare.
Însă, cea de-a doua echipă care a reprezentat judeţul nostru în sezonul trecut al Diviziei A de handbal feminin a reuşit să găsească fondurile necesare pentru un nou sezon. Astfel, Naţional Râmnicu Vâlcea va evolua şi în noua ediţie în liga secundă feminină, dar nu în Seria Est precum în ultimul sezon, ci în Seria Vest, vâlcencele având astfel parte de deplasări pe distanţe mai scurte. O altă noutate care a apărut în ambele serii ale diviziei secunde o reprezintă faptul că Federaţia a permis înscrierea a 28 de participante (câte paisprezece pe serie) şi nu doar a 24, aşa cum s-a întâmplat în ultima ediţie competiţională.
Primul joc pe care Naţional Râmnicu Vâlcea îl va disputa în noua stagiune va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni (duminică, 16 septembrie), atunci când handbalistele vâlcene vor întâlni pe propriul sezon pe Universitar „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu.