Cresc primăriile impozitele şi taxele locale cu 50%?!


Discuția aprigă legată de modificările aduse Codului Muncii au ocolit una dintre ideile cu impactul cel mai greu pentru populație. Captivate de mutrele făcute de premierul Ponta la Cotroceni pe tema reducerii CAS și întrebarea de baraj despre MTO, mass-media au sărit cu vederea foarte posibila majorare a taxelor și impozitelor cu aproape jumătate față de cele din prezent. Astfel,  impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale. „Impozitele şi taxele vor fi majorate cu până la 50% în funcţie de „condiţiile specifice zonei”, conform proiectului privind noul Cod Fiscal elaborat de Guvern. Legislaţia actuală stabileşte că impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani prin hotărâre de guvern, în funcţie de rata inflaţiei calculată de la ultima indexare, iar administraţia locală poate majora suma de plată printr-o cotă adiţională, dar nu mai mult de 20% faţă de nivelul stabilit de Guvern. Proiectul noului Cod Fiscal prevede însă că indexarea în funcţie de inflaţie o dată la trei ani va fi efectuată în viitor de către consiliile locale, nu de Guvern, şi că impozitele şi taxele locale vor putea fi majorate, anual, cu „maximum 50%” faţă de nivelul stabilit, în funcţie de condiţiile specifice zonei. La sfârşitul anului trecut, Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, prin scrisoarea de intenţie, că nivelul taxelor pe proprietate impuse persoanelor fizice vor putea fi majorate „la latitudinea” autorităţilor locale, pentru a reduce astfel riscul acumulării de arierate şi înregistrării unui deficit la nivel teritorial” notează agenția MEDIAFAX.