CONTINUĂ INVESTIŢIILE pe Splaiul Independenţei din Râmnic


Primarul Mircia Gutău a verificat, vineri, 3 decembrie 2021, calitatea lucrărilor finalizate la accesul dinspre splaiul Independenţei către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea. Reamintim că această instituţie s-a mutat într-un sediu complet modernizat de către municipalitate, la începutul lunii octombrie. Investiţia derulată de Direcţia Administrării Domeniului Public a constat în realizarea unui zid de sprijin, plantarea de copaci, precum şi amenajarea unor locuri de parcare pentru personalul care lucrează în zonă. Totodată, gardul inestetic din plăci de beton a fost înlocuit cu o împrejmuire elegantă în acord cu cea care mărgineşte, în imediata vecinătate, Parcul Ştirbei Vodă, investiţie aflată într-un stadiu final de execuţie.
Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicului