Consiliul Județean Vâlcea are nevoie de 1.200 MILIARDE (LEI VECHI) pentru a moderniza în întregime Drumul Loviștei! Guvernul alocă 74 de miliarde (lei vechi)… adică vreo 6%!


Am mai scris și vom mai scrie despre drumul Drumul Județean 703 H (fostul Drum Național 7 D)! Partea bună este că, după ani și ani în care rămăsese printre ultimele drumuri naționale din țara noastră care încă nu aveau asfalt pe întrega lungime, calea rutieră din nordul județului nostru a fost declasată (na, să mai ziceți că n-a făcut și vâlceanul Florin Cîțu lucruri bune!) și trecută în administrarea Consiliului Județean Vâlcea. Astfel spus, Guvernul s-a «spălat» pe mâini de responsabilitatea modernizării drumului (pe care există poduri, încă funcționale, cu o vechime de aproximativ 200 de ani!) și l-a trecut în administrarea Consiliului Județean Vâlcea.
Partea proastă este că, deși CJ Vâlcea are interes pentru modernizarea acestui drum, nu poate dispune de fondurile necesare pentru derularea unei lucrări de asemenea anvergură, fiind vorba despre un drum pe 31 de kilometri, în zonă montană! S-a depus un proiect pentru modernizarea acestui drum cu fonduri de la Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», însă cum acest „PNDL 3” cam bate pasul pe loc, Consiliul Județean Vâlcea a început modernizarea drumului cu fonduri proprii, prin intermediul Regiei Județene de Drumuri și Poduri.
Conform explicațiilor oferite de către președintele Constantin Rădulescu, costul total al modernizării drumului ar ajunge la aproximativ 1.200 de miliarde de lei vechi. Din acești bani, Guvernul ar suporta doar vreo 74 de miliarde de lei vechi, adică nici mai mult nici mai puțin de… 6% din necesar!
Este evident că proiectul privind modernizarea acestui drum județean are nevoie urgentă de alocare de fonduri prin «Anghel Saligny», fiindcă, în caz contrar, riscă să aibă cam aceeași soartă ca pe vremea, de curând apusă, în care era drum național. Și asta cu tot interesul Consiliului Județean Vâlcea pentru modernizare!

Primii kilometri de asfalt au apărut deja pe drumul care traversează Țara Loviștei!

„Sunt foarte bucuros că, la numai două luni de când am preluat DN 7 D, turnăm primii trei kilometric de asfalt pe acest drum de pământ. Facem astfel primii pași concreți pentru intrarea în normalitate, aș spune eu, fiindcă este nedrept pentru oamenii locului și pentru cei care tranzitează această superbă zonă ca, în secolul XXI, să folosească un drum aflat mult sub standardele vremii. De altfel, DJ 703 H (fost DN 7D) este un drum des utilizat, fiindcă el face legătura cu județul Argeș, traversând, în județul Vâlcea, comunele Perișani, Titești, Boișoara și Câineni. Primele lucrări le facem în comuna Perișani, satul Spinu, fiindcă acolo drumul se afla într-o stare avansată de degradare”, ne-a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
„Dar nu ne vom opri aici, fiindcă ne dorim să modernizăm acest drum pe întreaga lungime de 31,3 km. Deoarece costurile pentru realizarea lucrărilor se ridică la aproximativ 1.200 miliarde lei vechi, bani pe care Consiliul Județean nu îi poate aloca, am depus, în cadrul Programului Național de Investiții «Anghel Saligny», un proiect în vederea obținerii finanțării”, a mai declarat, totuși optimist, președintele Rădulescu!