Consilierul liberal Grigore Crăciunescu – un potențial candidat, redutabil, pentru Primăria Râmnicului: Obiectiv prioritar pentru viitorul primar liberal: dezvoltarea durabilă a investițiilor


(partea a doua a convorbirii)

„N-a trecut mult timp de când consilierii liberali, aflați în opo­ziție, au votat, împreună cu cei aflați la putere, bugetul Râmni­cului pe anul 2016. Corespunde acest buget cerințelor liberale? În situația că veți câștiga Primăria la alegerile locale din 5 iunie, bugetul actual vă va servi ca instrument viabil de lucru?”
Interlocutorul meu, Grigore Crăciunescu, un bun cunoscător al problemelor cu care urmează să se confrunte Râmnicul, în dezvoltarea sa pe anul curent, dar și în cea strategică pe termen lung, mi-a răspuns clar și sincer la întrebări.
„În mandatul meu, este pentru prima dată când votez bugetul local, alături de colegii consilieri liberali, cât și de cei independenți. A fost un gest de necesitate, un act de matu­ritate politică, pentru că orașul se află într-o situație dezastruoasă sub administrarea actualului primar inte­rimar – și mă refer, în deosebi, la partea de investiții din surse ale Uniunii Europene. De ce am votat bugetul? Am insistat și am reușit să impunem includerea în bugetul pe acest an finanțarea unor lucrări din planul de dezvoltare a municipiului Râmnicu Vâlcea în viziunea noas­tră, liberală. Mai concret, am reușit să determinăm pe cei care au alcă­tuit proiectul de buget ca toate lu­crările de investiții pe care le consi­de­răm prioritare să fie bugetate, adică să li se aloce sumele nece­sare pentru a fi realizate întocmai și în termenele stabilite. Prin aceasta am rezolvat o problemă foarte im­portantă. Acum, prin toate acțiunile noastre, prin toate deciziile pe care le va adopta Consiliul Local vom urmări ca lucrările de investiții să fie finalizate. Cum spuneam mai înain­te, la termenele de execuție stabi­lite, dar și în condiții ireproșabile de ca­litate, bazându-ne pe cinste și ones­­­titate, înlăturând definitiv din acti­vitatea de investiții termenul de corupție.
„Ca viitor primar al Râmni­cului, dacă veți primi votul majo­ritar al cetățenilor, v-ați orientat de pe acum la prioritățile din programul de investiții?”
„Cum să nu. Chiar voiam să vă propun să enumăr câteva dintre priorități. În strategia națională de gu­vernare, aprobată în Consiliul Na­țional al PNL, investițiile sunt pre­vă­zute printre direcțiile princi­pale de dezvoltare a României. Ca atare, ca potențial viitor primar îmi voi îndrepta atenția spre o lucrare finanțată în mai multe rânduri și neglijată în mod nejustificat: reabili­tarea integrală a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”. Voi urmări per­sonal, pas cu pas, finalizarea aces­tui obiectiv. De asemenea, există studii de fezabilitate referitoare la etajarea internatului de la Grupul Școlar Sanitar „Antim Ivireanul”, pen­tru reabilitarea interioară și a instalațiilor termice și electrice la Liceul Tehnologic OLTCHIM, a loca­lurilor școlilor generale Colonia Nuci, numărul 5 și altele. În viziunea noastră, este prioritară dezvoltarea suprastructurii în unitățile de învăță­mânt, punând accent pe logistică, pe tot ce este necesar ca procesul de învățământ să se desfășoare la nivelul cerințelor moderne, în toate unitățile școlare.
În planul nostru există și alte lucrări de anvergură. O lucrare impor­tantă vizează Bulevardul Dem Rădulescu. Bunăoară, ne intere­sea­ză, urgent, problema expro­prie­rilor, ca să finalizăm cât mai repede tronsonul bulevardului care creează culoarul spre zona nord a orașului, cu lucrări foarte importante: pasa­relă, bretele de acces etc.”
„Văd că se poate colabora, dacă există, să zic așa, totală deschidere între părți, dacă se negociază bine, în folosul cetă­țe­nilor, al orașului. Din câte am înțeles, consilierii liberali numai acționând în acest fel au impus anumite investiții pentru viitor, dar și bugetarea unora destul de importante cu finalizare într-o perioadă mai scurtă. Vă rog să vă referiți la o altă problemă strin­gentă: locuințele sociale.”
„O măsură stringentă, o măsură liberală. Conducerea actuală a Pri­mă­riei a hotărât amenajarea unui parc auto în mijlocul orașului. Noi ne-am opus, am acționat, am insistat și am reușit să mutăm amplasamentul acelui parc în afara orașului. Pe amplasamentul rămas liber am propus să se construiască un bloc frumos, cu apartamente pentru tineri, pentru familii tinere, de care are mare nevoie orașul nostru. Ne-am propus, de asemenea, să construim un cvartal de locuințe – blocuri și vile – de-a lungul râului Olănești, pe strada Morilor, în pa­ralel cu Splaiul Independenței. Sunt acolo o seamă de șandramale care strică aspectul orașului nostru. Tre­buie făcute niște exproprieri, fiindcă acolo – pe malul râului, este o zonă foarte frumoasă și trebuie amena­jată cu locuințe splendide, cu spații generoase, cu parcuri și locuri de joa­că pentru copii etc. Concomitent, amenajăm și albia râului Olănești.”
„Domnule consilier, vă rog să vă referiți la un proiect aban­donat: zona metropolitană a municipiului, pe care, din câte știu, liberalii vor să-l aducă în actualitate.”
„Acest proiect, în ceea ce mă privește, îl consider primordial, de primă urgență pe agenda de lucru a viitorului primar al Râmnicului. Mai cu seamă că în exercițiul financiar 2015 – 2020, Uniunea Europeană alocă, prioritar, fonduri pentru dez­voltarea acestor zone. Vom acționa în direcția dezvoltării serviciilor pu­blice în zona metropolitană a Râm­ni­cului, care cuprinde toate localită­țile limitrofe. Mă refer la transportul în comun, la investiții în capitalul so­cial la societatea Piețeprest, pen­tru a procura mijloace performante de lucru, autoutilitare la nivelul marilor metropole ale lumii, Râmnicul fiind un oraș turistic vizitat, anual, de mii și mii de turiști. Asta înseamnă să creăm noi locuri de muncă, iar Piețeprest să devină un operator puternic, care să concureze toate celelalte societăți de profil. Râm­nicul și zona metropolitană ne dorim să devină în scurt timp alt tip de oraș, în care să fii surprins de cură­țenie perfectă. Ca să ajungem la o asemenea performanță, esențialul îl joacă administrația locală conști­entă ecologic, planificarea urbană corectă sau legislația strictă în domeniul eliminării deșeurilor. Acest aspect al administrației face parte și din cultura locală. Să trăim într-un oraș în care oricine să fie surprins de curățenie perfectă este o țintă liberală prin care vrem să demons­trăm în mod clar că noțiunea de „urban” nu este sinonim al cuvân­tului „murdar”. Noi, liberalii, suntem în stare să aducem Râmnicul la condiția de odinioară, de grădină a unei vieți liniștite; avem soluții pentru diminuarea poluării și a efec­tului de seră. De ce n-ar fi și Râmnicu Vâlcea în top zece al celor mai curate orașe din România? Pu­tem readuce acasă raiul de altă­dată, când orașul de sub Capelă era cunoscut ca având cel mai curat aer, cea mai bună apă, dar și cea mai bună calitate a vieții. Ca să ajungem iar la aceste performanțe vom avea o mare mobilitate în zona metropolitană – și merită să inves­tim muncă, bani și pasiune ca orașul nostru, Râmnicul meu să de­vină loc de plăcută ședere și mân­drie pentru toți locuitorii săi.”