Concursul „Elevii au Talent” şi-a desemnat câştigătorii


Duminică, 26 mai, la Teatrul Anton Pann, s-a desfăşurat ediţia a III-a a concursului „Elevii au Talent”, concurs care a avut drept scop atragerea tinerilor către evenimente recreative, petrecerea în mod plăcut şi util a timpului liber, descoperirea unor elevi talentaţi, în orice domeniu. Proiectul a fost unul de nivel judeţean, adresat elevilor din tot judeţul Vâlcea, la startul evenimentului fiind înscrişi 36 de concurenţi şi trupe din toate liceele din judeţ. În urma momentelor de interpretare muzicală, dans şi teatru, după susţinerea probelor extrem de disputate şi un juriu format din personal de specialitate, competitorii au primit din partea organizatorilor cupe, diplome şi premii în bani, decernându-se cu această ocazie şi trofeul concursului, câştigat de Vlad Păsat – elev al CNI Matei Basarab. Clasa­mentul final a fost următorul: 1. Vlad Păsat –  CNI Matei Basarab; 2. Bianca Pătru  – CNI Matei Basarab; 3. Corul Cantus  – Liceul de Arte Victor Giuleanu. Menţiuni: 1. Tănase Teodora – Liceul Constantin Brâncoveanu Ho­rezu; 2. Sperache Mihail – Colegiul Forestier; 3. Manciu Narcis – Colegiul Ener­ge­tic. Cel mai bun grup, la egalitate de puncte: Dream Music – Liceul de Arte Victor Giu­lea­nu şi Beat Crew –  CNI Matei Basarab. Premiul special al juriului: 1. Karina Popa – C.N. Alexandru Lahovary. Premiul de popularitate: 1. Adnana Dinea – Colegiul Economic.

Evenimentul a fost unul interactiv, pe parcursul desfăşurării lui atmosfera a fost întreţinută de  către prezentatori şi public, mai ales în momentele în care juriul trebuia să delibereze, s-au desfăşurat mai multe momente artistice şi comice. Organizatorii proiectului au fost Consiliul Judeţean al Elevilor Vâlcea şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea, cu sprijinul Inspectoratului Judeţean Şcolar Vâlcea şi a Teatrului Anton Pann. Spectacolul a fost unul deosebit, cei mai talentaţi dintre elevi reuşind, de cele mai multe ori, să ridice publicul în picioare, într-o sală care s-a dovedit a fi neîncă­pătoare.