Comunicat al societăților femeilor creștin-ortodoxe din România
Profund îngrijorate de atitudinea negativă a celor ce se împotrivesc studierii religiei în şcoli, în calitatea noastră de mame creştine, de slujitoare la altarul iubirii celor cărora le-am dat viaţă, vă adresăm pe această cale îndemnul de a vă înscrie copiii la ora de religie, pentru a le înlesni astfel apropierea de Dumnezeu şi de universul spiritualităţii creştine, pentru a-i ajuta să simtă bucuria prezenţei Lui binefăcătoare în viaţa lor.
Art. 29 din Constituţia României prevede ca drepturi fundamentale ale cetăţenilor libertatea conştiinţei şi libertatea credinţelor religioase, iar art. 32 specifică: „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. Noţiunile de „libertate a credinţelor religioase” şi „libertate a învăţământului religios” presupun cunoaşterea lor, iar cunoaşterea lor presupune o educaţie religioasă.
Omul se defineşte prin credinţă, există prin credinţă, se echilibrează prin credinţă. Refuzul credinţei este un refuz al sensului creator al vieţii, o anihilare a identităţii personale şi naţionale. Dacă nu vor cunoaşte credinţa religioasă în care s-au născut şi care ţine de substanţa şi dăinuirea poporului român, cum să-şi înţeleagă copiii noştri identitatea naţională atunci când vor ajunge la vârsta conştientizării acestei identităţi?
Să fie oare, aşa cum ne spun promotorii secularismului şi ai alungării lui Dumnezeu din şcoală, studierea religiei un „factor al discriminării”? Dar cine este cel care aruncă primul cu această piatră a noţiunii „discriminării” în ceilalţi? Secularismul, care refuză orice idee legată de transcendent, de transfigurare a lumii şi a omului prin credinţă şi iubire, nu cumva devine el o falsă religie, o ideologie a lumii prezente? Să fie oare respingerea educaţiei religioase în şcoli dovada unui spirit modern, deschis faţă de valorile binelui, ale înţelepciunii, ale echilibrului – sau să fie ea convingerea unora potrivit cărora o atitudine antireligioasă ar constitui un semn de elevaţie intelectuală?
Într-un editorial din cotidianul ADEVĂRUL (29 decembrie 2014), dl Andrei Pleşu preciza că adversarii studierii religiei în şcoală sunt partizanii aceluiaşi tip de gândire care prevala înainte de 1989, în perioada dezumanizantă, de tristă amintire, a „epocii de aur”: „Ideea că studiul religiei produce bigoţi, că e vetust [demodat, depăşit], că lezează autonomia statului laic vine, mai mult sau mai puţin conştient, în continuarea propagandei ateiste, (…) pentru care religia e „opiumul popoarelor”. (…) Să trăieşti într-un spaţiu creştin şi să n-ai habar ce este Sfînta Euharistie, ce sunt „tainele“, ce înseamnă Crăciunul, ce se întîmplă în timpul liturghiei, ce rost are icoana şi ce deosebiri sunt între catolici, ortodocşi şi protestanţi e o formă de incultură fudulă. Nu strică nimănui să ştie mai mult decît ştie şi să priceapă universul simbolic şi ritual al bunicilor săi. (…) Să nu ne speriem de pomană: nu religia ne va strica tineretul, ci lipsa manualelor de calitate, incultura, lipsa măsurii, a discernământului, a respectului…”.
Noi, cei ce aparţinem generaţiilor lipsite de educaţie religioasă, ştim cât de cumplite ne-au fost rătăcirile, iar acum avem datoria sfântă de a decide in numele copiilor noştri şi de a cumpăni consecinţele acestei decizii asupra formării sau deformării caracterului şi personalităţii lor – asupra viitorului lor şi al întregii ţări. Părinţi, tutori, bunici confruntaţi cu o hotărâre crucială pentru copiii pe care-i iubiţi şi cărora le doriţi binele, înscrieţi-vă copiii la ora de religie!