Comuna Zătreni va avea, din nou, echipă de fotbal


• Nicolae Vîlcu va ocupa funcţia de antrenor principal


Edilul Constantin Liţoiu şi-a văzut dus la bun sfârşit încă unul din obiectivele propuse la începutul mandatului de primar al comunei Zătreni. Astfel, primul gospodar al acestei comunităţi a ţinut cont de doleanţele tinerilor din comună şi a reînfiinţat echipa de fotbal Olteţul Zătreni, formaţie ce deţine o tradiţie demnă de invidiat pentru fotbalul judeţean. Conform spuselor edilului Liţoiu, după un an de pauză, echipa locală va reveni în campionatele organizate sub egida Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea, la nivelul Ligii a V-a.

„Ieri a avut loc reunirea echipei de fotbal. Aşa cum am promis, reînfiinţarea echipei de fotbal a fost pe lista mea de priorităţi şi iată că am reuşit, cu ajutorul consilierilor locali, să îndeplinesc acest proiect. După un de pauză, tinerii de la noi din comună vor avea din nou unde să joace fotbal, fără să mai fie nevoiţi să îşi caute angajamente prin alte comune. Echipa va activa în noul sezon la nivelul Ligii a V-a, de pregătirea acesteia urmând să se ocupe antrenorul Nicolae Vîlcu, un om capabil, care cunoaşte bine acest fenomen, al fotbalului judeţean”, ne-a declarat primarul comunei Zătreni, Constantin Liţoiu.