Colţul liric

Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.

Elena Armenescu

Laudă luminii

Zorii apar furişându-se împătimit

Sărutând pământul dinspre răsărit

Crestele munţilor încă opresc

Tulburătorul lor alint, dumnezeiesc.

Încins cu lumină, întunericul nopţii

Se retrage smerit supunându-se sorţii

Se depărtează ascultător, ca un sfetnic

S-adoarmă alte vietuiţoare, sfielnic.

Aştept extaziată şi inima-mi tresaltă

Când vine unda aceasta luminată

O înghit, e caldă atingerea, pură

Te-nfioară dulce, ca o cuminecătură!

De după munţi şi piscuri, abia acum 

Se-nalţă Soarele pe cunoscutul drum

Croit în Ziua întâia, de propria-i lumină

Despletită-n raze la poruncă divină.

Cu slava Sa, în ochi adânc pătrunde

Rostogolind mereu corpusuli-unde

Ne cheamă-n fapte şi spre noi zidiri

Cum îmbie clopotul spre mânăstiri.

Lumina blândă mătăsos mă înfăşoară

Sădeşte-n mine magic, o vioară

Vibrez sub măreţia ei, sinele meu

Îl premăreşte-n duh pe Dumnezeu!

Mi-arată-n semn şi şoaptă noile cărări

Pios desprinse drepte, dinspre zări

Cu duioasă-ngăduinţă apoi mă duce

Cu sufletul spre Înălţata Cruce.

E dezmierd, tumult şi încântare

Când razele se înmulţesc, altare

De slavă devin pomii din grădini

Când păsările sunt trezie de lumini.

Deşi nu-i cald, încep şi ele ciripitul lor

Ca slova voalată, cu acel viers înălţător

Care lui Dumnezeu, simbolic îi dă ştire

Tradus în limba noastră: Părinte, Preamărire !

Laudă acestui dar minunat, dumnezeiesc

Acestui cadou, sâmburele vieţii – ceresc

Laudă Creatorului, Tată a tot universul

În care-mi port azi cu smerenie – mersul.

ELENA CHIȚIMIA ARMENESCU (n. 22 mai 1948), medic, poetă. Absolventă a  Institutului de Medicină din Timișoara (1966 -1972). Între 1978 – 1981 – învăță­mânt postuniversitar la Spitalul Clinic Fundeni-București, specializare în pedia­trie – cardiologie.

Debut în poezie în revista Luceafărul (1989), cu poemul „Confluențe”. Înainte de debut, a participat în două rânduri la Concursul literar  „Tudor Arghezi “ și de fiecare dată a fost premiată. Debut în volum  în 1995, la Editura Info-Team, cu „Ferestrele somnului”. Urmează alte valoroase volume care o recomandă ca o poetă din vârful scriitorimii: 1996 – „Regatul ascuns”  (Editura Albatros, prezentat de Emil Manu și Vasile Andru); în 1998, îi apare volumul „Exodul uitării”, la  Editura Semne, prezentat de Pan Vizirescu; iar în anul 2000 i se tipărește volumul „Dictatura iubirii”  de către Editura Mirabilis, prezentat de Dan Stanca. Este primită membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (1998). 

Continuă să publice și alte volume de versuri, numite de Cezarina Adamescu „un florilegiu contemporan într-un poem-fluviu”. În 2002, îi apare „Strigăt spre lumină” (Editura Mirabilis), în 2005, „Memoria statuilor”, la  Editura Tempus, volum prezentat de Prof. univ. dr. Ion Rotaru, iar în 2006, la Editura Mirabilis, îi apare poemul „Iubirea Împărătească”, ediție bilingvă (româno-engleză) cu o prefață de Dan Bodea și postfață de Traian Stănciulescu. 

Colaborează la revistele Luceafărul, Poesis, Convorbiri literate, Contrapunct, Viața românească și acordă interviuri la radio, pe teme literare și medicale. În 2006, participă la Concursul internațional de poezie „Una favola per la pace” de la Lugo, Italia, organizat sub egida Universității din Bologna și primește ATESTAT DE MERIT.

Referințe critice, în volume:  Dicțio­na­rul Medicilor Scriitori şi Publiciști (2000, Ed. Viața medicală, reeditat în 2003); Ion Rotaru  – „O istorie a literaturii române de la origini până în prezent,  Ed. Tempus, 2006 (referiri la poetă la pag. 959-960);  „Enciclopedia personalităților din România”, ediția a II-a, 2007, pag. 82;  în volumul „Sinergetica”, semnat de Prof. univ. dr.  A  Măruță, pag. 156. Refe­rințe critice despre poeta Elena Chițimia Armenescu au apărut și în diferite re­viste: Luceafărul, Viața medicală,  în pu­bli­cațiile ARP, Intermundus, sub semnă­turi prestigioase. Este membră a Aso­cia­ției Medicilor Scriitori și Publiciști din Ro­mâ­nia. A fost distinsă cu Diploma și Cru­cea în grad de Officer,  pentru servicii adu­se cauzei progresului, ambele acor­date de Regatul Belgiei (Bruxelles, 2006). 

În încheiere, rotunjim această suc­cin­tă prezentare a poetei cu câteva splen­dide notații ale Cezarinei Ada­mescu: „Elena Armenescu vine cu bra­țele pline de miresme lirice, de mână cu Orfeu, în versuri clasice, chiar despre zeul poeților și al muzicienilor din toate timpurile, pe care îl simte aproape. Poemul Orfeu – zeul poeților și al muzicienilor, merită citat, și nu numai acesta: «Anatomiști ai sufletului deslușitori ai tainelor firii/ Poeții și muzicienii trebuiau să aibă același zeu/ Unic, tare, iscusit în labirintul profunzimii/ care vine și pleacă cu serile, cu zorii cântând. Orfeu// El nu are statuie pentru că nici un chip lăsat/ nu ar putea să te facă să-l auzi, să-l înțelegi/ Doar struna în anumite mâini și tu în stare de oftat/ Când ți se deschid cupele florilor, supuse aceleiași legi// Tu, suflet arzător, atunci și nici atunci întotdeauna/ nu vei putea trezi în tine, în inimă, în limitatul auz/ În min­tea-ți mai mereu, chiar între odoare somnoroasă/ Fântânile adânci ori apelor țâșnitoare-n havuz// Doar IUBIREA cântu-l știe iar de nu-l știe îl învață/ Îi e me­reu la drum tovarăș, ori cea mai ușoa­ră povară/ Purtată în extaz ca un elixir care te umple de viață/ Și cu a stelelor suflare îți înflorește pieptul, te înfioară. » Lirica orfică a acestei poete este remar­cabilă.”