„Cîlea nu-mi transmite dispozițiile și are dreptate. Legea are lacune”
• este declarația prefectului de Vâlcea, Petre Ungureanu
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, s-a aflat, din nou, în atenția reprezentantului Guvernului în teritoriu. Prefectul județului, Petre Ungureanu, a ținut să precizeze că liderul social-democraților nu-i transmite niciodată deciziile luate în cadrul Consiliului Județean: „Poate vă întrebați de ce nu sunt cenzurate și dispozițiile președintelui Consiliului Județean…Ei bine, pentru că nu mi le dă. Nu le comunică. Și are dreptate. E o lacună a legii peste care și alte consilii județene au trecut. Când s-a schimbat modul de alegere a președintelui, ar fi trebuit ca dispozițiile să-mi fie comunicate. A trebuit să intervin cu forcepsul, să fac o cezariană și astfel am reușit să scoatem informațiile din burta fetei și să le analizăm. Ele sunt publicate acum în Monitorul Oficial al județului. Toți prefecții însă au solicitat modificarea legii, iar în toamnă cred că va fi astupată această gaură neagră”.