Chimiştii, răzbunaţi pe jumătate: Vosganian are dosar penal


• doi dintre miniştrii Economiei cu cele mai controversate activităţi au intrat în atenţia DIICOT
 

După o avalanşă de veşti proaste, pentru greu încercaţii chimişti ai platformei zilele acestea au adus un soi de răzbunare a destinului. Doi dintre cei care au răspuns direct de soarta OLTCHIM-ului sunt luaţi la întrebări pentru fapte deosebit de grave.

Astfel, procurorul şef al DIICOT a solicitat procurorului general să sesizeze Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte care ar fi fost comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al economiei. Cea de-a doua solicitare ar urma să fie adresată preşedintelui, pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte, care, de asemenea, ar fi fost comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al economiei.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, Vosganian, iar în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Videanu, ar fi aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr 6 ordine, respectiv trei Memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către Ioan Niculae. Totodată, cei doi ar fi utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această societate, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Aceste măsuri ar fi fost dispuse deşi SC INTERAGRO SA înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari. SC INTERAGRO SA înregistra o datorie reprezentând cca. 70% din bugetul anual al societăţii naţionale.

Potrivit procurorilor DIICOT, în cauză există indicii și date temeinice potrivit cărora, prin activitatea celor doi miniştri, respectiv prin vânzarea preferenţială către SC INTERAGRO SA a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale.

În referatul procurorilor se reţine că SNGN ROMGAZ SA ar fi livrat către SC INTERAGRO SA, gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500.000.000 de dolari, din care 270.000.000 lei, respectiv cca. 92.000.000 de dolari reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.

Grupul infracţional de care se vorbeşte este alcătuit din 42 de persoane: miniştri, secretari de stat, directori generali de minister, directori de companii care ar fi subminat economia naţionala pe o perioadă de 6 ani.

Cum se apără Vosganian …

Ministrul Economiei este un personaj foarte activ în lumea virtuală, de-acolo de unde blogul său personal transmite constant informaţii despre Vosganian. După anunţul procurorilor, ministrul Economiei s-a grăbit cu o conferinţă de presă de unde a replicat astfel: „Poate cineva să creadă că 40 şi ceva de persoane pot submina economia naţională cu acte oficiale fără ca serviciile de informaţii să ştie? Dacă au fost înregistrări ambientale sau telefonice, cu siguranţă că ele s-au luat în timp ce eu vorbeam. Adică până la sfârşitul lui 2008. Dacă ele au existat până la sfârşitul lui  2008, cum de în 2009 preşedintele Băsescu a promulgat o lege care nu făcea decât să favorizeze în continuare grupurile acelea infracţionale?

În fapt, nu e vorba de nicio infracţiune şi nu e vorba de nicio subminare a economiei naţionale. Calculele pe care le-am făcut în 2008 şi pe care le pot prezenta oricând, arată că, în situaţia în care noi nu menţineam şi nu măream cu câteva procente, şi nu mai  mult, acele facilităţi, exista riscul ca întreprinderile respective să se oprească cu totul sau să se oprească parţial.(…)

Aşa, în România, practic două ministere, în perioada sfârşitului lui 2005 – sfârşitul lui 2010, au subminat economia naţională fără să se sesizeze nimeni. Au favorizat grupul infracţional. În 2009, preşedintele României, care cu siguranţă avea acces la informaţii, cu siguranţă mai multe decât noi toţi, a promulgat o lege care extindea facilităţile către grupurile infracţionale respective la dimensiuni foarte mari. Întrebarea mea este: dacă timp de 5 ani, peste 40 de oameni, practic  conducerile succesive ale Ministerului Economiei, au subminat economia naţională, într-un complot fără precedent în România, cu acte care au fost aprobate în Guvern şi publicate în Monitorul Oficial, cum de şefii serviciilor de informaţii şi şefii parchetelor mai sunt în funcţiile lor? (…)

Eu nu mă aflu pentru prima oară în astfel de situaţii. În anul 2006, am fost acuzat ca sunt spion şi că am făcut parte din centrul de informaţii extern al securităţii statului. Acuzaţia a durat o singură zi. Atât cât mi-am retras mandatul de candidatură la Comisia Europeană. Şi atunci a fost un adevărat carnagiu împotriva mea. Sunt obişnuit cu astfel de situaţii. Am debutat în această nouă lume din închisoarea de la Jilava. În decembrie 1989, eu am privit această nouă lume ca proaspăt eliberat din închisoarea de la Jilava. Am intrat pe poarta cea mare în această nouă epocă. Eu pot să lupt! Am trecut în viaţă prin împrejurări foarte grele şi pot să merg mai departe.”

… şi ce-i urează chimiştii

Vosganian pus oficial sub acuzare de către DIICOT nu pare să fie o veste şocantă pentru sindicaliştii platformei pe-acolo pe unde Vosganian a refuzat cu obstinaţie să treacă.

Ionel Vâncea, vicele ALFA, spune că armeanul duce şi va duce mereu de-aici înainte în cârcă multe nenorociri iscate de privatizarea combinatului: „S-au sinucis oameni, s-au distrus fa­milii şi s-a ales praful de un judeţ întreg, normal că nota de plată pentru aceste nenorociri trebuia să vină odată şi-odată pentru aceşti nemernici. Nu-i mai satură Dumnezeu de bani, s-au învăţat să te mintă cu zâmbetul pe buze fără nici o remuşcare şi să nu păţească niciodată nimic. E mare lucru că s-au mişcat autorităţile. Oricum, eu, personal, intenţionam să-i fac o plângere penală pentru ceea ce se petrece cu combinatul, pentru că e subminarea economiei naţionale pe faţă, ce să mai…”